Stațiunea montană Straja bifează încă o premieră. Cu o săptămână înainte de deschiderea sezonului de iarnă, cei din stațiunea montană anunță încă o premieră cu care speră să atragă turiștii. Straja va avea prima pernă de aer din stațiunile montane din România.
„Sezonul de iarnă ne bate la ușă, iar noi lucrăm să vă oferim cele mai interactive activități de iarnă din stațiunea Straja. Gazda noastră în acest anotimp este Pârtia Platoul Soarelui Straja. Băieții de la The Spot sunt alături de noi, astfel veți avea ocazia să încercati cel mai complex SNOWPARK din Straja. Punctul de atractie este AirBag-ul de landing, pe care puteți să vă exersați cele mai tari trick-uri pe schi sau snowboard. Iar dacă nu stăpâniți acest sport îndeajuns de bine, veți avea cealaltă saltea, BigAirBag freestyle, pentru Tubby Jump – singura activitate de acest gen din România”, spun cei din Straja.
Straja s-a dezvoltat, în ultimii ani, în principal datorită investițiilor private. Investitorii din munte au decis să realizeze cât mai multe facilități pentru atragerea unui număr cât mai mare de turiști.
sursa – replicahd.ro