10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Premieră națională: Universitatea Politehnica Timișoara lansează primul program de studii de licență în sistem dual din România, în domeniul Roboticii

Sesiunea de admitere din toamna acestui an aduce o nouă premieră națională pentru Universitatea Politehnica Timișoara. Programul de studii de licență „ROBOTICA”, în sistem dual, unic în România, a fost autorizat de către Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, iar UPT va organiza prima sesiune de admitere chiar în toamna acestui an, pentru 25 de locuri, în perioada 22 august – 10 septembrie 2024.

Programul de studii universitare în sistem dual reprezintă o formă de învățământ inovatoare care combină cunoștințele teoretice dobândite în cadrul universității cu experiența practică obținută prin parteneriate cu companii din diverse industrii. Această abordare oferă studenților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile profesionale încă din timpul studiilor și de a facilita tranziția de la educație la piața muncii.
Programul de studii Robotica, în sistem dual, se organizează în parteneriat cu 5 companii multinaționale de prestigiu din Timișoara: Continental Automotive, Flex, Continental Automotive Products, Draexlmaier și Hamilton Central Europe. Toți studenții vor beneficia de bursă, pe tot parcursul studiilor, în cadrul acestui program, prin intermediul proiectului finanțat prin PNRR, al cărui lider este UPT.
Sistemul dual de educație în domeniul roboticii prevede ca 50% din activitățile didactice să se desfășoare în universitate – cursuri, iar restul de 50% să se desfășoare în companie – laboratoare, seminarii, proiecte, practică.
Studenții au ocazia să-și construiască o rețea profesională încă din timpul studiilor, ceea ce poate facilita obținerea unui loc de muncă atractiv după absolvire.

Experiența practică acumulată și relațiile dezvoltate cu companiile partenere sunt atuuri care permit un grad de angajabilitate superior absolvenților acestui program.
Planul de învățământ aferent acestui program de studii este orientat pe disciplinele de specialitate și învățarea aplicată, astfel încât studenții își pot aplica imediat cunoștințele teoretice în contexte reale, ceea ce consolidează înțelegerea și retenția informațiilor, având acces la tehnologiile de vârf din cadrul companiilor.

„Lansarea programului de studii în Robotică în sistem dual de către Universitatea Politehnica Timișoara reprezintă un pas important în pregătirea viitoarei generații de specialiști în robotică. Acest program oferă o combinație ideală de teorie și practică, asigurând studenților o educație completă și adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii, precum și acces la cele mai moderne tehnologii. Universitatea Politehnica Timișoara se poziționează, astfel, ca un lider în inovația educațională, adaptându-se continuu la noile tehnologii și cerințele dinamice ale pieței forței de muncă a viitorului. Prin implementarea unor programe de studii moderne și colaborări strânse cu industria, UPT oferă studenților oportunitatea de a dobândi competențele necesare pentru a excela în carierele lor”
, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

UPT este liderul Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, format din 32 de parteneri (UVT, USV, Primăria Timișoara, Inspectoratul Școlar, licee tehnologice și companii de top din regiune) și liderul proiectului de peste 25 de milioane de euro, finanțat prin PNRR, ce va construi Campusul regional pentru învățământ dual din Timișoara, urmând să asigure ruta integrată de învățământ dual la toate nivelurile în regiunea de Vest.
UPT contribuie la dezvoltarea educațională și economică a regiunii și prin participarea activă în consorțiile pentru învățământ dual din Arad și Hunedoara, beneficiare la rândul lor de finanțare PNRR. Programele educaționale inovatoare și parteneriatele strategice regionale ale UPT facilitează, astfel, tranziția către meseriile viitorului și dezvoltarea regională inteligentă și sustenabilă în Vestul țării.
Detalii despre regulamentul de admitere sunt disponibile pe admitere.upt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :