Premieră în România: Pacienții în stare gravă de la ATI vor putea fi vizitați de familie

198

Pacientii in stare grava, inclusiv cei de la terapie intensiva, vor putea fi vizitati de catre membrii familiei cu respectarea unor conditii stricte pentru prevenirea infectarii cu coronavirus. Se intampla acest lucru, pentru prima data in Romania, la Spitalul de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” din Suceava.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat ca decizia a fost luata impreuna cu medicul epidemiolog inca de cand a preluat mandatul pentru conducerea interimara a unitatii medicale, in iulie anul trecut.

„Am decis ca este bine si putem sa aprobam aceste vizite pentru pacientii aflati in stare grava. Este foarte important ca acesti pacienti sa aiba suportul celor dragi. Am incercat sa suplinim prin prezenta medicilor si psihologilor, dar nu este intotdeauna de ajuns”, a afirmat Alexandru Calancea, citata de Monitorul de Suceava.

Spitalul din Suceava a elaborat o procedura care reglementeaza accesul la pacientii in stare grava, atat in sectia ATI-Covid, cat si in celelalte sectii. Accesul se face cu respectarea stricta a regulilor epidemiologice, cu echipare corecta cu un combinezon si cu asumarea anumitor riscuri din partea celor care viziteaza un pacient. Vizitele sunt permise doar pentru rudele de gradul I si doar o singura persoana poate merge la pacient.

Ruda de gradul I trebuie sa faca o cerere catre directorul medical si trebuie sa semneze un formular ca isi asuma potentialul risc de infectare. Timpul petrecut la pacient este de maximum 10 minute.

„Incercam sa intelegem nevoia celui care se afla in suferinta si sa-i amelioram starea de sanatate. Zilnic, in toate sectiile spitalului sunt cam 10-15 vizite pe zi”, a precizat dr. Calancea.

Coordonatorul sectiei ATI Covid din spital, dr. Danut Barbunc, a explicat ca utilitatea acestor vizite din partea familiei, indeosebi pentru pacientii constienti din ATI, este de necontestat. „Asta a fost si logica permisiunii de vizita. Pe pacienti ii ajuta. Plus ca foarte multi nu au incredere in ce facem noi aici. Asa, cand vin, le aratam ca este permanent o asistenta in fiecare salon, noi suntem aici tot timpul, este infirmiera si atunci inteleg si ei situatia”, a spus dr. Barbunc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.