Prejudiciu după furt, recuperat de poliţiştii timişeni

190

Poliţiştii din Timiş au reuşit să recupeze toate bunurile pe care nişte tineri le-au furat dintr-o locuinţă din Teremia Mare. Furtul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 septembrie, iar protagonişti au fost doi tineri de doar 18 şi 19 ani.

„În fapt, în noaptea de 29 spre 30 septembrie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin efracție, într-un imobil situat pe raza localității Teremia Mare, iar din interior ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 2500 de euro (două televizoare LCD, un proiector, un sistem audio cu boxe, două receivere, un flex electric și unelte folosite în construcții).

Totodată, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit bunurile sustrase ar fi fost transportate cu un autoturism, condus de tânărul în vârstă de 19 ani, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, transmit poliţiştii.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite păgubitului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.