Prefectul Eva Andreaș: „mai există o problemă a gunoaielor în județ”

85

Având în vedere problemele cu colectarea deșeurilor din mai multe localități din județul Timiș, prefectul Eva-Georgeta Andreaș a convocat o ședință cu primarii din zonele afectate, cu operatorii de salubrizare între care există conflictul (Brai Cata și Polaris MHolding) și cu reprezentanții instituțiilor care au atribuții în domeniu – ADID, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, Garda de Mediu, ISU și Agenția de Protecție a Mediulu Timiș. La ședință a participat și domnul Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

Primarii și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că nu au fost ridicate gunoaiele pe zonele lor conform prevederilor contractuale, situația cea mai gravă fiind pe zona Sânnicolau Mare, unde primarul a ales ca soluție extremă să facă colectarea cu mijloacele Primăriei.
„După mai bine de un un an și jumătate, de când are contract, această firmă Brai Cata a demonstrat că nu este în stare să gestioneze situația deșeurilor în zonele în care operează. Nici până la această oră această societatea nu are achiziționate toate utilajele prevăzute în caietul de sarcini. Mai mult decât atât, mai mulți primari mi-au semnalat faptul că acestă societate nu a emis facturi și nu a colectat taxa de gunoi, deși reprezentanții societății afirmă că nu au fonduri. Nu putem tolera în continuare această atitudine, nu este normal ca la temperaturi de peste 35 de grade gunoaiele să rămână neridicate din cauza incapacității unei firme de a gestiona problemele. Este intolerabil ca o firmă să se prezinte și să câștige o licitație, după care să realizeze că nu își poate îndeplini obligațiile contractuale. Garda de Mediu a făcut mai multe controale în această perioadă, concluzia fiind că gunoiul nu se ridică de acestă firmă, mai ales în zona Sânnicolau-Mare – Jimbolia.
Am cerut ca ANRSC să efectueze controale la acestă societate și să ne informeze, în cel mai scurt timp, despre rezultatul controlului, consecințele putând ajunge până la ridicarea licenței de operator. ADID a făcut toate demersurile necesare și a informat instituțiile statului în acestă perioadă despre problelmele cauzate de acestă firmă”, a afirmat prefectul Eva-Georgeta Andreaș.

ANRSC București a emis deja ordinul de control, rezultatele urmând să fie comunicate Instituției Prefectului la finalizarea controlului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.