Așa cum era de așteptat, recenta moțiune de cenzură împotriva actualului guvern a generat nenumărate opinii, comentarii și analize în presa românească. Din păcate, însă, majoritatea acestora sunt extrem de fanteziste în ceea ce privește identificarea motivelor care au determinat acestă decizie intempestivă și, mai ales, cât de mari sau de mici sunt șansele ca această moțiune să fie aprobată de legislativ.

După cum este cunoscut, autorii moțiunii de cenzură susțin că Proiectul „Anghel Saligny”, un priect de investiții pe care actualul guvern vrea să-l operaționalizeze în regim de urgență, este unul extrem de costisitor și nefezabil din punct de vedere financiar. Cu alte cuvinte, autorii moțiunii de cenzură susțin că acualul guvern nu dispune în acest moment de cele 50 de miliarde de lei necesare pentru operaționalizarea acestui proiect și, din acest motiv, acest guvern trebuie demis.

Într-adevăr, lansarea intempestivă de către actualul guvern a unui proiect care implică costuri prohibitive (5% din PIB), mai ales într-un moment în care datoria publică a atins un maxim istoric de 50% din PIB, pare o decizie extrem de riscantă. Dar numai la prima vedere. Pentru că, paradoxal, actualul guvern dispune în acest moment de disponibilități bănești de peste 50 de miliarde de lei! Rezultă, deci, că argumentul invocat de autorii moțiunii, conform cărora actualul guvern trebuie să contracteze datorii suplimentare de cel puțin 50 de miliarde de lei pentru finanțarea Proiectului „Anghel Saligny”, este fals. Dar cum poate fi explicat acest paradox? Cum este posibil ca un guvern supraîndatorat să dețină atâția bani în cont? Studiul de caz prezentat în continuare are drept scop elucidarea acestui aparent mister.

În primul rând, deficitele bugetare guvernamentale din perioada 1996–2020 totalizează circa 448 miliarde lei. În al doilea rând, nivelul datoriei publice a crescut în aceeași perioadă cu 498,6 miliarde lei (0,5 miliarde lei la sfârșitul anului 1995 și 499,1 miliarde lei la sfârșitul anului trecut). Cu alte cuvinte, guvernele din perioada menționată au împrumutat 498,6 miliarde lei și au cheltuit 448 miliarde lei. Rezultă, deci, că actualul executiv deține lichidități sau instrumente financiare care pot fi foarte ușor convertite în lichidități care totalizează peste 50 de miliarde de lei! (1).

În acest context, ar trebui să ne întrebăm de ce autorii moțiunii de cenzură au invocat un motiv fals ca principal argument pentru demiterea actualului executiv. În opinia mea, cei care au lansat moțiunea de cenzură nu pot fi suspectați de atâta ignoranță încât să nu știe că proiectul lansat de actualul premier este fezabil financiar. Și atunci de ce au recurs la un asemenea „argument”? Pentru că argumentele folosite în propaganda politică implică, înainte de orice, efcacitate. Din acest motiv, distincția adevărat vs fals este extrem de laxă în propaganda politică. Chiar și în țările cu „democrație consolidată”. La fel s-a întâmplat și în cazul analizat. Ideea, lansată cu mult aplomb de autorii moțiunii, conform căreia actualul premier va recurge la împrumuturi înrobitoare pentru a finanța un proiect megaloman, un proiect de care vor beneficia colegii de partid, primarii și șefii consiliilor județene care îl susțin în fluminanta sa ascensiune, a „pătruns în mase”, cu toată validitatea sa îndoielnică. Ceea ce era de așteptat.

Apoi, ar trebui să ne întrebăm pe cine a deranjat atât de mult decizia actualului premier de a cheltui rezervele monetare ale executivului în scopul finanțării unor investiții gigantice, încât ca să facă tot ce este posibil pentru contracararea acestei decizii. În opinia mea, instituția cea mai afectată din punct de vedere funcțional de această decizie a premierului este BNR. De ce? Pentru că cele 50 de miliarde de lei din conturile bancare ale guvernului reprezintă, în acest moment, un segment important al rezervei monetare, în funcție de care este calibrată masa monetară. Mai exact, dacă admitem un raport de 1 la 7 între rezerva monetară și masa manetară, înseamnă că cel puțin 350 de miliarde de lei rămân fără acoperire în ipoteza că guvernul își va scoate banii din sistemul bancar pentru a-i cheltui pentru investiții. Într-o asemenea situație, inflația ar deveni galopantă și toată lumea va spune că politica monetară a BNR este dezastruoasă!

În sfârșit, ar trebui să ne întrebăm cine va câștiga și cine va pierde dacă actualul guvern va fi sau nu va fi demis. Dacă acualul guvern va fi demis, este evident că banca centrală va răsufla ușurată. În schimb, gălăgioșii susținători ai actualului premier vor fi nevoiți, vrând-nevrând, să „sărute ghiulul” noului premier. În caz contrar, banca centrală ar fi principalul perdant. Însă, sunt convins că probabilitatea unui asemenea deznodământ este nulă. Penru că susținătorii actualului premier, inclusiv cei din Palatul Cotroceni și cei din ambasadele occidentale, sunt prea mici pentru un război atât de mare…

Sursa datelor:
1. gov_10dd_edpt1-Eurostat-Data Explorer.