În perioada Postului Mare are loc o practică tradițională numită Mătcălăul. Ea nu are semnificații creștin-ortodoxe, dar face parte din scenariul ritualic de ansamblu care premerge marea sărbătoare a creștinătății, Paștele. Este și un ritual al copilăriei, integrându-se în jocurile rituale ludice, dar și unul al responsabilizării sociale, grupurile de copii având, în această zi, o datorie ritualică față de comunitate, aceea de a vesti instalarea definitivă a primăverii și apropierea Sfintelor Paști (prin prezența ouălor roșii).
Astfel, în Ciclova Română (Oravița, Jud. Caraș-Severin) se adună mai mulți copii la o casă, unde fac o cunună din flori aduse de fiecare. Ies toți afară, în jurul unui pom înflorit, de obicei, măr. Urmează un dans, pe parcursul căruia se rostesc versuri rituale. Copiii se prind acum „frați de cruce”, fetele devenind, între ele, „văruici”, pentru o bună bucată de timp. Urmează o petrecere între copii, cu mămăligă, ouă și cârnați (se face o găicană mare). Se practică, de asemenea, o sumă de „jocuri”, ce au la bază ouăle roșii (care ou e mai tare, se aruncă, cu un bănuț în ou, și dacă se sparge, oul se confiscă, dacă nu se ia bănuțul, etc.). Cununa se păzește cu strășnicie, căci grupurile de copii, la lăsatul serii, umblă „la furat de cunună”.
Începutul Postului Mare este marcat de manifestări arhaice menite să marcheze (re)nașterea unui ev nou. Cum orice început, înseamnă o re-ordonare, practicile din acest interval de timp au rolul de a reface haosul primordial, fie aceasta și prin gesturi de factură socială. Astfel, „vedetele” acestei perioade sunt cucii, feciori mascați care bântuie localitățile și se confruntă simbolic, adeseori aceste înfruntări între mascați luând însă forma unor lupte corporale violente. În această direcție se înscrie și „celebra” Zi a Păcălelilor de la români, a cărei dată de celebrare este 1 aprilie. Mai este numită și Ziua Nebunilor. În această zi se fac mici farse nevinovate, „păcăleli”, practicate de către copii, mai cu seamă. Ele țin, însă, de același registru, al producerii unui mic dezechilibru social, de data aceasta în registru hâtru, de glumă și veselie. „Învățătura” acestui obicei este însă și mai adâncă. Vremea, în această perioadă, este schimbătoare, capricioasă. Zilele calde alternează cu cele foarte friguroase, iar apariția ninsorii (fenomenul este numit în popor ninsoarea mieilor) în acest interval nu este deloc neobișnuită. Povața este că vremea îl poate păcăli pe agricultor, căci o anunțare prea timpurie a timpului călduros face mugurii să pocnească și pomii să înflorească, astfel încât revenirea frigului (ori chiar a gerului) poate avea urmări grave asupra întregului an agricol. Tot legat de practicile agricole și tradițiile începutului de primăvară este obiceiul cunoscut sub numele de Tânjauă. Este dedicat gospodarului care a avut cea mai mare grijă de țarina sa, înrudit semantic cu alte sărbători agrare precum Sângiorzul, Primul Arător, Udătorii etc. Este un obicei cu un scenariu amplu, care debutează cu identificarea celui mai harnic, mai destoinic și mai devotat plugar din sat. Urmează apoi performarea tinerilor care, câte doi, aleg ramuri verzi și flori, cu care își împodobesc jugurile. Apoi merg la casa gospodarului ales, unde leagă de ultimul jug un mic car, împodobit de sărbătoare, dar mai ales cu multe ramuri verzi și cu flori. Feciorii se înjugă la plugurile aduse cu ei și, în acest fel, se deplasează cu toții la ogorul unde a fost trasă prima brazdă din acel (nou) an. Plugarul fruntaș este apoi „înecat” simbolic, și scos din râu în veselia generală (caracteristicile de purificare, botez și inițiere sunt evidente, aici). Apoi, cu toții se întorc la casa gospodarului, unde va avea loc ospățul acestei zile de sărbătoare. Este de subliniat faptul că acest obicei are un caracter exemplar căci, potrivit credinței populare, de hărnicia și vrednicia gospodarului ales depinde rodul întregului an agricol următor.
Gheorghe SECHEȘAN