Povestea frumoasei bănățence care își caută familia, după ce a fost adoptată în Canada

501

O tânără de 27 de ani născută în anul 1991 la Reșița, județul Caraș Severin, își caută originile! Vandana Prodan este o frumoasă bănățeancă ce a fost dată spre adopție, la naștere. După ce primele trei luni din viață le-a petrecut la orfelinatul din Reșița, fata a fost adoptată de o familie din Canada, așa că a părăsit România în vara anului 1991.

Acum, după 27 de ani, adolescenta vrea să își cunoască adevărata familie, așa că a lansat un apel pe o pagină de pe Facebook, cu ajutorul căreia mulți dintre copiii români adoptați în străinătate și-au reîntâlnit adevăratele rude.

Iată anunțul lansat de bănățeancă pe pagina ”Copiii niciodată uitați ai României”:

 „Îmi caut familia biologică. M-am născut la spitalul din REȘIȚA, județul CARAȘ-SEVERIN. De aici am fost externată și transferată la orfelinatul din apropiere. La vârsta de 3 luni am fost adoptată de o familie iubitoare din Canada. Am părăsit România în iunie 1991. Ziua mea de naștere este pe 4 martie 1991. Tot ce știu este că numele meu românesc era PRODAN VANDANA. Nu știu dacă PRODAN a fost numele de familie din partea tatălui sau al mamei mele. Nu cunosc numele și prenumele nici unuia dintre ei. De asemenea, nu știu dacă mai am frați sau surori. Cred că mama mea a fost minoră când m-a născut. Dacă mai am frați, cred că eu aș fi cea mai mare dintre ei. Acum am 27 de ani. Am crescut în Canada și am o viață minunată. Sunt recunoscătoare că mi s-a dat viața, dar și de toate frumoasele oportunități care mă înconjoară astăzi. Cu toate acestea, aș dori așa de mult să îmi găsesc familia și rudele!! Văzând așa de multe și frumoase reuniuni aici, sper și eu din tot sufletul să găsesc ceva legat de familia mea.

Găsirea rădăcinilor românești pentru mine înseamnă enorm de mult. Vă rog foarte, foarte mult să DISTRIBUIȚI și anunțul meu. Vă mulțumesc tuturor!!!”.

Fotografia postată de The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.