Un cioban în vârstă de 41 de ani, din Curtea de Argeş, condamnat de cinci ori pentru viol şi tentativă de viol, a batjocorit o fată de 29 de ani, după ce a răpit-o şi a dus-o într-o pădure, călare pe un cal.
Totul s-a întâmplat pe 9 septembrie, la primele ore ale dimineţii, atunci când fata de 29 ani, din Curtea de Argeş, pleca la serviciu. Pe drum, tânăra s-a întâlnit cu un cioban călare pe un cal.
„Am văzut un bărbat călare pe cal venind spre mine. M-a întrebat de nişte vecini, am încercat să îi explic. Aveam o eşarfă la gât, iar el a tras de eşarfă. Mi-a zis să întreţinem relaţii sexuale, iar eu m-am opus. A început să tragă de mine prin nişte boscheţi. Am încercat să scap. M-a tras pe deal în sus, printr-o grădină. M-a lovit foarte tare în cap, în burtă”, a declarat victima pentru sursata.ro.
Bătută cu sălbăticie şi abuzată, tânăra de 29 ani a sunat la 112, după ce şi-a revenit. Un echipaj medical i-a acordat primele îngrijiri, în timp ce poliţiştii au început căutările agresorului.
Suspectul a fost găsit la stâna la care lucra ca cioban, fiind reţinut pentru 24 de ore şi ulterior arestat preventiv.
sursa – observator.tv