Post-Apocalipsa în fotbalul timișorean

1329

Vara 2002. Într-un anonimat total, părăsită de toți, mai puțin de nucleul Peluzei Sud, Poli retrogradează în Divizia C cu o depunctare-record pentru sezonul următor, de 33 de puncte.

Prin manevre politice, o nou-promovată în Divizia A, AEK București – fostă Fulgerul Bragadiru până în urmă cu șase luni, echipă patronată de Toni Doboș și numită astfel în amintirea AEK-ului atenian la care el jucase –, este adusă la Timișoara. Prin fuziune cu CSU Politehnica, echipa Universităţii Politehnica (instituţie care înfiinţase, în 1921, şi pe Poli cea “originală”), se naște Poli AEK Timișoara. Prima ”clonă” din istoria fotbalului românesc. Clubul prelua numele, culorile, sigla şi stadionul (nu însă şi palmaresul) lui FC Poli.

Nimeni n-a avut nimic de obiectat. Nimănui nu-i mai păsa de Poli cea adevărată și de palmaresul polist. Nimănui nu i s-a părut stupid și nepotrivit acel AEK din denumire, de parcă echipa Timișoarei ar fi ajuns ”satelitul” clubului elen.

Prima etapă a fost un mare succes. Poli AEK – FCM Bacău 2-0, lume multă pe Dan Păltinișanu, stegulețe, balonașe, fete frumoase. Din acel moment, Timișoara fotbalistică nu a mai fost niciodată la fel.

După un an, văzând cât de bine a ”prins” noul club și simțind adiere de bani, italianul Zambon inventează o nouă Poli, cu sediul la Drăgășani (mai apoi la margine de București), primește fraudulos, de la federație, dreptul de deținere a palmaresului polist și începe, ulterior, negocierea. Apoi, procesele, amenințările etc.

Între timp, la început de 2005, pe Bega apare un nou slavator. Marian Iancu, giuleștean get-beget. Investițiile curg pe bandă rulantă, jucători și antrenori cu cotă, români și, mai ales, străini.

Clubul își tot schimbă denumirea. FCU Poli, Poli Știința și apoi, forțat de justiție, FC Timișoara. Se ajunge la un club cosmopolit, de tentă dâmbovițeană, calificat câțiva ani în cupele europene, dar nereușind să obțină nici măcar un trofeu. Nici măcar Cupa României.

Când FC a fost retrogradată la ”masa verde” în 2011, iar în anul următor desființată, în urma sa fotbalul timișorean arăta precum Hiroshima a doua zi ”după”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.