1.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

POR Vest 2021-2027, în consultare publică

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional Vest – POR Vest 2021-2027, se află în plin proces de elaborare a noului program de finanțare, a cărui alocare financiară depășește 1,1 miliarde euro.

ADR Vest vrea să vină mai aproape de cetățeni, să le cunoască nevoile, în vederea creșterii calității vieții, prin investiții din fonduri europene. În acest context, locuitorii regiunii Vest sunt invitați sătransmită observațiile și propunerile lor privind POR Vest 2021-2027, completând acest chestionar, până la data de 25 august 2021.

Chestionarul se adresează cetățenilor, autorităților și instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ, entităților de cercetare, ONG-urilor, IMM-urilor.

Respondenții sunt invitați să prioritizeze nevoile pe care le consideră relevante în regiune și să aprecieze dacă activitățile prevăzute în cadrul POR Vest 2021-2027 răspund acestora. Răspunsurile și propunerile sunt foarte importante și vor fi luate în considerare, corelat cu obiectivele regulamentelor europene.

Durata medie de completare a chestionarului este de 5-10 minute.

Vă reamintim că Programul Operațional Regional Vest 2021-2027 acoperă domenii diverse precum: inovarea, specializarea inteligentă, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea, eficiența energetică, infrastructura verde, regenerarea urbană, mobilitatea, investițiile verzi, infrastructura educațională, turismul și patrimoniul cultural.

La mijlocul lunii trecute, versiunea de lucru a programului a fost apreciat de Comisia Europeană, reprezentanții instituției cu sediul central la Bruxelles evidențiind calitatea și maturitatea programului, la întâlnirile de lucru cu reprezentanții ADR Vest.

Actuala versiune de lucru a POR Vest 2021-2027, împreună cu documentele suport transmise spre analiză Comisiei Europene, precum și documentele strategice regionale avute în vedere în elaborarea programului (Planul pentru Dezvoltare Regională 2021-2027 al Regiunii Vest și Strategia pentru Specializare Inteligentă (RIS3 Vest) 2021-2027), pot fi consultate pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/por-2021-2027/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișorenii vor avea arbuști în Piața Libertății

În Piața Libertății au fost plantați arbuști, în alveolele din piață. Este vorba despre arbuști cu o înălțime de 5 metri, și o grosime...

O vastă rețea de alimentare cu gaz va fi construită în județul Timiș

Un număr de 15 localități din estul județului Timiș vor fi alimentate cu gaz în anii care urmează, datorită unei finanțări obținute prin intermediul...

Citește și :