Popor înțelegător! Păcat că nu înțelege nimic!

Nu știu dacă ați observat un fenomen ce se extinde tot mai insidios în rândul românilor: nu mai există vinovați pentru aproape nimic! Nici în politică, nici în sport, nici în viața de zi cu zi. În opinia mea, poporul român, nu numai prin reprezentanții lui de la cel mai înalt nivel, profesează unul dintre cele mai tulburătoare forme de creștinism antijustițiar: iertarea. Sigur că imediat v-ați gândit la uriașul efort al clasei noastre politice de a ierta o serie de fapte penale, de abuzuri, de încălcări flagrante ale legii, dar, culmea, eu nu mă refer doar la clasa politică ce se ocupă, mai nou, de amnistierea gravidelor ticăloase.

Mă refer aici, mai întâi, la o tragedie ce a îndoliat România. Știți foarte bine, acum câteva zile, în Munții Retezat au murit doi copii. Doi adolescenți, o fată și un băiat de 14 și, respectiv, 13 ani! Două mari promisiuni ale alpinismului românesc. Adolescenții, cum știți, au fost însoțiți de tatăl fetei, un alpinist experimentat, care a ales să plece la drum în ciuda nivelului maxim de alertă pentru avalanșă. Ei bine, culmea cacofoniei morale e că, pe rețelele de socializare, imediat a sărit corul creștinesc al iertării pentru a promulga după cum urmează: 1. Nu avem dreptul să îl judecăm pe tată fiindcă e îndeajuns de pedepsit de soartă; 2. Cine suntem noi, vezi Doamne, să îi judecăm pe alții?!

Pardon? A fost pedepsit de soartă îndeajuns fiindcă i-a murit fiica? Hai să zicem că e așa. Dar de moartea celuilalt adolescent cine e vinovat? Soarta? Loteria Română? Eu am o presupunere simplă: dacă, în lumea civilizată, emotivitatea și fragilitatea unui copil sunt protejate de violența simbolică a televizorului prin diverse anunțuri, atunci ceea ce a făcut părintele alpinist cu cei doi e cel puțin un abuz inimaginabil. Dacă nu mult mai mult…

Firește, nu știu cine e vinovat, să ne înțelegem, dar să susții o asemenea enormitate cu astfel de argumente ne arată ceva mai grav la nivelul conștiinței publice: că vina e, în cel mai bun caz difuză. Că nu se cade să acuzi pe cineva fiindcă, nu-i așa, e prea multă ură între români. Că trebuie să înțelegem și noi!

Exact acest mecanism a funcționat în cazul lui Ilie Năstase. Marele nostru campion de odinioară a reușit în doar câteva ore să strice imaginea României mai jalnic decât celebrii mâncători de lebede. Fiindcă, în lumea de azi, glume rasiste, sexiste și jigniri de asemenea speță nu scapă netaxate. Iar corul apărătorilor, în numele aceleiași solidarități tâmpe, îi găsea circumstanțe atenuante. Ba chiar jubila că „le-a zis-o britanicilor”. „Ar trebui să îl înțelegem și noi pe Năstase”, după cum spunea, iertător, un comentator cunoscut.

Ce popor înțelegător suntem! Păcat că nu înțelegem nimic nici din asta!