Popoarele migratoare din Timișoara! Nomazii care circulă cu căruțe și trăiesc în corturi, fugăriți din oraș

624

Polițiștii locali au acționat pentru verificarea zonei din spatele Pieței Mehala, unde zilele trecute a fost identificat un grup de persoane, nomazi veniți din comuna Dragu, județul Sălaj, care s-au aciuit pe terenul viran de lângă liziera de salcâmi de pe str. Grigore Alexandrescu.

Cele 12 persoane depistate, cinci adulți și șapte minori, se deplasau cu căruțele și fac parte din categoria celor care se deplasează dintr-un loc în altul, numai anul trecut polițiștii locali depistându-i de cel puțin șase ori în zone precum Grigore Alexandrescu, în spatele Pieței Mehala, Aradului, Sulina.

De fiecare dată aceștia au fost îndrumați către localitățile de domiciliu. Locația din care au fost îndepărtați zilele trecute a fost reverificată și astăzi, cei în cauză părăsind zonă.

Astfel de acțiuni au loc periodic, ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni care reclamă disconfortul și mizeria făcute de persoanele care locuiesc în corturi și colibe improvizate. Numai anul acesta, în primele trei luni au fost identificate un număr de 14 locații în care astfel de persoane își improvizează adăposturi.

Timișorenii care cunosc astfel de zone în care se adăpostesc oamenii ai străzii pot sesiza aceste aspecte la numărul de telefon 0256.968 sau pe email la adresa contact@politialoctm.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.