Un proiect transfrontalier tinde să devină realitate: Turul Banatului (TdB), finanțat prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia.
În luna iulie a anului trecut a început implementarea proiectului „Turul Banatului“, finanțat în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia. Proiectul reunește trei parteneri: primăria Nova Crnja (Serbia) – lider de proiect, orașul Jimbolia (România) și Centrul Regional pentru Dezvoltarea Socio-Economică a Banatului (Serbia). Proiectul a fost elaborat în jurul ideii comune de a contribui la dezvoltarea economică durabilă a regiunii, prin consolidarea și promovarea ofertei turistice transfrontaliere și stimularea ciclismului.
În noiembrie anul trecut a fost înființat Grupul Cyclo, cu scopul de a identifica și soluționa problemele cheie din domeniul cicloturismului transfrontalier și de a oferi consultanță echipei de proiect în timpul implementării. De asemenea, grupul a propus cele patru rute (De Tours) pentru bicicliști:
DeTour 1: Jimbolia – Foeni – Jaša Tomić – Srpska Crnja – Jimbolia;
DeTour 2: Jimbolia – Srpska Crnja – Kikinda – Nakovo – Jimbolia;
DeTour 3: Vizitarea Jimboliei;
DeTour 4: Jimbolia – Cenei – Timișoara – Jimbolia.
Noile rute de ciclism (DeTours) vor poziţiona această zonă pe harta europeană a coridoarelor EuroVelo, iar pe termen lung, proiectul va avea un impact pozitiv asupra promovării altor resurse turistice din regiune şi asupra mediului.
Una dintre pre-condiţiile necesare pentru dezvoltarea cicloturismului o reprezintă existența infrastructurii rutiere adecvate, astfel că proiectul a accesat această problemă şi a inclus următoarele activităţi: înființarea entității pentru cicloturism transfrontalier: Centrul Regional de Cicloturism “Tour de Banat” în Nova Crnja, Serbia și construirea Popasului turistic pentru biciclişti în Orașul Jimbolia.
Centrul Regional de Cicloturism va fi prima instituţie transfrontalieră care se ocupă de forme specifice de turism şi care, împreună cu infrastructura auxiliară pentru ciclişti din Jimbolia (Popasul turistic pentru biciclişti), va fi un exemplu de structură transfrontalieră comună în această regiune. Centrul şi Popasul Turistic vor oferi servicii complementare cicloturiştilor. Rolul principal al acestora va fi de a sprijini cicloturiştii, dar şi dezvoltarea şi promovarea cicloturismului în regiunea transfrontalieră.
Lucrările de construcție ale popasului turistic din Jimbolia au început și se desfășoară în condiții optime, fără a înregistra întârzieri.
Prin crearea condiţiilor pentru dezvoltarea cicloturismului (sprijin instituţional), proiectul are rolul de a spori atractivitatea regiunii transfrontaliere, permiţând astfel valorificarea resurselor naturale şi cultural-istorice existente şi dezvoltând economia turistică locală, pe ambele părţi ale frontierei.
Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPAII) și cofinanțat de statele partenere în Program.