Popa Şapcă a intrat în ,,conservare”. Află ce se întâmplă şi cu alte şantiere la final de an!

351

Şantierele Timişoarei au intrat în sezonul rece. Astfel, cel puţin lucrările de la Pasajul Popa Şapcă şi la şoseaua cu acelaşi nume, au intrat în conservare şi nu se va mai munci aici peste iarnă. Potrivt primarului Timioarei, Nicolae Robu, lucrările vor fi reluate în primăvară.

Mai trebuie turnat un strat de asfalt, cel final, mai trebuie finalizat sistemul de pompare a apei şi racordul cu strada Demetriade. După reînceperea lucrărilor ar mai fi nevoie de maximum o lună pentru ca investiţia să fie gata, promite Robu.

În ceea ce privește Calea Martirilor, aici există în continuare o problemă cu parcarea maşinilor. Deşi şoferii au fost avertizaţi săă nu mai lase mașinile pe marginea carosabilului, lărgit între timp la 4 benzi, ei continuă să o facă. Autorităţile avertizează că vor da amenzi în continuare. Strada Surorile Martir Caceu, fostă Negoiu, este aproape gata şi se reia circulaţia chiar de marţi după-masă. Astfel, ambuteiajele din zona Stadion – Spitalul Judeţean – Strada Cluj ar trebui să dispară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.