Pompierii timișeni s-au întrecut la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor. FOTO-VIDEO

209

Zeci de pompieri din Timiș s-au întrecut, vineri, în profesionalism, rapiditate și tehnică. Ei au participat la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat.

Locul de desfășurare al concursului a fost parcarea unui hypermarket din Timișoara. În total, s-au întrecut în competiție 42 de pompieri din toate stațiile și subunitățile ISU din județ, aceștia fiind împărțiți în 14 echipe.

Șapte echipe de salvatori au demonstrat cât de eficient efectuează descarcerările, iar alte șapte s-au întrecut în tot ceea ce presupune acordarea primului ajutor, ei făcând parte din echipajele SMURD.

Echipa câștigătoare va merge în etapa interjudețeană, iar mai apoi la competiția națională.

Competitia de descarcerare și acordare a primului ajutor s-a încheiat. Iată clasamentul:

Secțiunea descarcerare: Locul I – Detașamentul 2 Timisoara, Locul II- Detașamentul 1 Timisoara, Locul III – Statia de pompieri Sânnicolau Mare.

Secțiunea prim ajutor calificat: Locul I – Detașamentul 2 Timisoara, Locul II- Detașamentul 1 Timisoara, Locul III- Statia de pompieri Deta.

Echipa care va reprezenta ISU Timiș la faza zonală este formată din militari din cadrul Detașamentul 2 Timisoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.