Pompierii de la ISU Banat au finalizat ancheta în privinţa incendiului care a cuprins o hală de 5.000 de metri pătraţi de lângă comuna Şag. Potrivit salvatorilor, societatea avea autorizaţie pentru protecţia la incendiu, dar tot a fost amendată.
Pompierii au aplicat o sancţiune de 10.000 de lei patronului pentru că sistemul de hidranţi din topitoria de aluminiu nu a funcţionat. Aşa că autospecialele cu apă au fos alimentate de la compania din vecinătate.
Cauza probabilă a incediului a fost o scânteie provenită de la un aparat de sudură.
Pe lângă amendă, patronul s-a ales cu o pagubă de 10 milioane de euro. Se pare însă că hala era asigurată.