Atenție, timișoreni! Măsurile de securitate din oraș se sporesc. Polițiștii locali scot la plimbare segway-urile cu care vor circula pe pistele de biciclete pentru a-i prinde pe șoferii care parchează pe acestea.
”Anul trecut aceste mijloace s-au dovedit extrem de eficiente în activitatea de zi cu zi, venind astfel în sprijinul persoanelor care circulă cu bicicletele în oraș, fiind aplicate conducătorilor auto care au fost surprinși cu autovehiculele parcate pe pistele pentru bicicliști din oraș un număr de 1214 sancțiuni contravenționale. Reamintim că, potrivit OUG 195/2002 sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste”, transmite Poliția Locală.