Polițiștii locali au continuat ieri, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară de la IPJ Timiș, periplul în unitățile de învățământ cu care colaborează, cu scopul prevenirii faptelor de natură contravențională sau penală cărora le pot cădea victime elevii.
Astfel, reprezentanții celor două instituții au pus pe tapet, în fața elevilor de la clasele a X-a, a XI-a și a XII-a de la Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I probleme de actualitate, cum ar fi furturile din buzunare, deplasarea în siguranță, violențele și, foarte important, fenomenul de bullying și cyberbulling.
Tinerii au fost extrem de atenți și receptivi, fapt îmbucurător, cu atât mai mult cu cât cadrele didactice nu au semnalat situații grave care să se fi întâmplat la această unitate de învățământ. Reprezentanții celor două instituții intenționează ca aceste întâlniri să-i facă pe tineri să se gândească de două ori înainte de a acționa prin violență de orice fel. Întâlnirile vor continua și în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât, la nivel national, s-au înregistrat în ultima perioadă tot mai multe infracțiuni în rândul elevilor.