Poliţiştii caută o copilă de 13 ani care a plecat spre şcoală însă nu a mai ajuns

134

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați, ieri, de un bărbat, că o copilă de 13 ani, din Rovinari, a plecat de la domiciliu în data de 10 octombrie spre școala din comuna Fărcășești și nu a mai ajuns acolo. Bărbatul este reprezentantul legal al minorei Pop Claudia Ioana, de 13 ani din Rovinari și a relatat că fata nu a mai revenit nici la domiciliu.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că minora a mai plecat voluntar de la domiciliu, însă, de fiecare dată a revenit, fără ca reprezentanții legali să anunțe poliția.

Semnalmentele copilei sunt următoarele: aproximativ 1,60 m înălțime, circa 45 de kg, păr negru ondulat, până la umeri, ochi negri, constituție atletică. La plecare purta o pereche de blue-jeans de culoare neagră, decupați în zona coapselor, bluză din material textil, de culoare albă, geacă din fâș de culoare verde, cu glugă, iar în picioare purta pantofi tip espadrile, de culoare neagră.

Cei care pot oferi detalii care să conducă la identificarea minorei sunt rugați să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.

Sursa: stiridinbanat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.