8.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Polițiștii au confiscat zeci de arme și sute de cartușe. 40 de persoane sunt cercetate

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliției Române a confiscat, vineri, la nivelul întregii țări, 33 de arme, 330 de cartușe și peste 8.500 de proiectile destinate armelor tip airsoft. Ca urmare a acțiunii, 40 de persoane sunt cercetate pentru săvârșirea unor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Purtătorul de al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog a susținut o declarație de presă, sâmbătă, în care a comunicat acțiunile forțelor de ordine pentru prevenirea și combaterea criminalității.

“La nivel național sunt în desfășurare 20 de descinderi, la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni, inclusiv infracțiuni grave precum tâlhărie și trafic de droguri.

Ieri, pe întreg teritoriul țării a avut loc o acțiune de amploare a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu structurile teritoriale, pentru identificarea persoanelor care dețin ilegal arme și aparțin unor grupări infracționale sau se află în stare conflictuală cu alte persoane.

Ca urmare a acțiunii de ieri sunt cercetate 40 de persoane pentru săvârșirea unor infracțiuni privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Totodată, au fost indisponibilizate 33 de arme, 330 de cartușe și peste 8.500 de proiectile destinate armelor tip airsoft.

S-au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 130.000 de lei”, a declarat Dajbog.

În ceea ce privește menținerea ordinii și siguranței publice la nivelul întregii țări, în ultimele 24 de ore au acționat aproximativ 9.000 de polițiști și 3.000 de jandarmi, fiind constituite peste 4.500 de patrule, potrivit acesteia.

„Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la peste 3.600 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost prinși în flagrant delict 130 de autori de infracțiuni și au fost depistate 8 persoane urmărite național sau internațional.

Poliția Română a organizat 400 de acțiuni de prevenire și combatere a faptelor ilegale, în urma cărora au fost aplicate aproape 8.000 de sancțiuni contravenționale și au fost confiscate bunuri în valoare de peste 140.000 de lei.

De asemenea, ieri, în municipiul București, în cadrul dispozitivelor rutiere special constituite au fost verificate 320 de autovehicule, fiind aplicate 150 de sancțiuni contravenționale.

Tot în urma acestei operațiuni din Capitală, au fost indisponibilizate 30 de autoturisme și constatate 5 infracțiuni, printre care infracțiunea de conducere sub influența unor substanțe psihoactive.

Pe lângă acțiunile de combatere, efectivele MAI desfășoară și activități preventive la nivelul întregii țări acordând atenție maximă zonelor cu risc crescut de producere a unor incidente grave.

Prin prezența activă, în teren, în mijlocul comunității, a polițiștilor și jandarmilor se urmărește descurajarea persoanelor care intenționează să comită fapte ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor de bună-credință.

Vă asigurăm că, în cazul producerii unor evenimente grave sau cu potențial de a degenera, efectivele Poliției și Jandarmeriei vor interveni rapid împotriva celor ce amenință ordinea și liniștea publică, indiferent de calitatea acestor persoane.

Așa cum s-a anunțat deja de la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, acțiunile de prevenire și combatere a infracționalității vor continua”, a transmis purtătorul de cuvânt.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, vineri, un mesaj prin care încurajează românii să aibă încredere în instituțiile statului cu atribuții în combaterea criminalității iar în finalul declarației de presă a transmis un mesaj pentru „clanuri, interlopi și răufăcători: Suntem cu ochii pe voi!”.
Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :