Polițiști de frontieră în stare gravă în urma unui accident petrecut în vestul țării

4016

Două persoane au fost accidentate într-un accident rutier ce a avut loc, luni dimineața, în zona cetății Sarmizegetusa Ulpia Traiana. O mașină a Poliției de Frontieră s-a răsturnat. La fața locului au ajuns două echipaje de prim-ajutor. Pasagerii mașinii sunt conștienți.

Autoturism răsturnat, pasageri transportați la spital

Doi bărbați din Mehedinți, polițiști de frontieră, au fost transportați, luni, la Spitalul din Hațeg, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe DN 68, între localitățile hunedorene Zeicani și Sarmizegetusa.

Cei doi polițiști, unul în vârstă de 42 de ani, celălalt în vârstă de 38 de ani, se îndreptau către Centrul Chinologic ”Dr. Aurel Greblea„ Sibiu pentru a duce la dresat mai mulți câini ce urmau să deservească Poliția de Frontieră.

Mașina Poliției de Frontieră a fost scăpată de sub control într-o curbă periculoasă și a derapat în afara părții carosabile.

Conducătorul auto a fost diagnosticat cu un traumatism cranian cu plagă parietală dreapta, iar colegul lui a suferit un traumatism de bazin. Cei doi au fost transportați la Spitalul Orășănesc Hațeg.

sursă: gddhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.