Polițist din vestul țării, târât câțiva metri de un minor care furase o mașină. Agentul s-a agățat de autoturism

356

Scene ca în filme pe o stradă din Petroșani. Un poliţist a fost târât câţiva metri după ce a vrut să oprească un hoț de mașini. Șoferul de doar 16 ani a lovit alte 2 maşini, în fuga lui de polițiști, dar în final s-a oprit în gard.

Incidentul s-a petrecut luni, pe o stradă din Petroşani, după ce un polițist a observat o mașină declarată furată, la volanul căreia se afla un adolescent de 16 ani.

Un hunedorean reclamase la poliție faptul că i-a fost sustras autoturismul parcat în aproprierea blocului în care locuieşte, cu cheile în contact. Poliţiştii au început investigațiile pentru a depista autorului furtului maşinii, care a fost dată în urmărire.

Luni, un agent al Biroului Rutier Petroşani, aflat în timpul liber, a observat maşina furată, parcată pe strada Carpaţi, din Petroşani. Agentul a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Biroului Rutier şi al Biroului Investigaţii Criminale Petroşani, care s-au deplasat în teren, vederea prinderii autorului.

Unul dintre polițiști, ofițer de la Biroul de Investigaţii Criminale, a vrut să îl legitimeze pe cel de la volan şi a încercat să deschidă portiera autoturismului, însă șoferul a demarat, târându-l câţiva metri pe agentul care se prinsese de portieră.

În încercarea de a fugi de oamenii legii, șoferul a avariat două maşini aflate în zonă, după care s-a oprit cu maşina într-un gard. După ce a abandonat maşina, suspectul a încercat să fugă, însă a fost prins şi imobilizat de colegii poliţistului rănit.

Ofiţer de la Biroul de Investigaţii Criminale a fost rănit, el suferind o fractură la un deget.

Minorul de 16 ani, din Hunedoara, a fost condus la sediul Poliţiei, pentru audieri, urmând să fie cercetat pentru furt calificat, conducere fără permis, distrugere şi ultraj.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.