Cel mai bogat județ al României, Timișul, continuă să fie, la capitolul realizări cât de cât notabile, repetent cu asupra de măsură. Aflăm, aproape zilnic, că nimic din ceea ce liderii noștri politici și-au propus să facă în anii din urmă în acest județ, și – mai cu seamă în capitala acestuia – Timișoara, nu prinde contur nici dacă, precum nefericitul Manole, s-ar zidi pe ei înșiși în ,,armăturile” construcțiilor promise!

Preocupat, până la aglutinarea propriei ființe, de realizarea ,,enormului” proiect al semaforizării Timișoarei, Nicolae Robu nu mai suflă o vorbă, de la o vreme încoace, despre marile sale promisiuni, vechi de pe vremea debutului în primul mandat de primar. Din salba de ,,povești” de adormit copiii de acum patru ani, când primarul de ieri și de azi ne grăia neostoit si sforăitor cum că va ridica instant un stadion de zeci de mii de locuri, ori o polivalentă mai încăpătoare decât faimoasa Madison Square Garden, e limpede că s-a ales, bine mersi, praful! De altfel, pentru a ne lămuri deplin în legatură cu cât mai valorează aceste promisiuni în ochii oamenilor obișnuiți din Timișoara, e de ajuns să ne reamintim că onor conducerea primăriei locale nu a fost capabilă să finalizeze nici măcar o amărâtă de mini-sală polivalentă și anume pe aceea preluată de la Universitatea Politehnica. Deși finanțată aproape integral cu milioane de euro de la bugetul local, această sală nu e nici pe departe în prag de finalizare. De altfel, în prezent, nimeni din Primărie nu are bunul simț să ne anunțe dacă această sală va fi finalizată vreodată! Cât despre situația jenantă în care se regăsește, actualmente, clădirea noului spital de copii din centrul Timișoarei, ce-ar mai fi de spus! Nimic, în afară de o imensă rușine, care ar trebui să-i încerce zi și noapte pe șefii Primăriei, în frunte cu dl Robu. Respectivii, după ce au investit alte milioane bune de euro din banii timișorenilor, aruncă acum vina exclusiv pe constructorul obiectivului cu pricina, întâmplător coleg de partid al lui Nicolae Robu, cândva un liberal de frunte, Mihai Olariu, pe numele său.

Nu-i mai puțin adevărat că o parte din vină pentru faptul că și acest obiectiv strategic pentru Timișoara a ajuns o construcție moartă –  inutilă, în prezent – o poartă, fără îndoială, și unii pesediști de frunte din județ, care – pe vremea guvernului Ponta – nu s-au omorât cu firea pentru a-l convinge pe acesta să finanțeze mai abitir, din fonduri centrale, spitalul pomenit. De pildă, e vorba de actualul șef al Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, la vremea respectivă ministru în cabinetul amintit. Și care, altminteri, s-a declarat – înaintea demarării construcției – un susținător asiduu al ridicării și finalizării spitalului. Că tot l-am pomenit pe dl Grindeanu, sigur că, fiind ales în iunie în funcția de președintele al Consiliului Județean Timiș, el se bucură încă de ,,prezumția” începutului de mandat! Să vedem însă ce va reuși și dânsul, ca lider politic de forță, la nivel local, dar și cu oarecare trecere pe lângă liderul central al PSD, Dragnea, să facă ceva cu adevărat notabil în mandatul de președinte al CJT pentru Timiș și pentru Timișoara.

E drept că, în raport cu Robu, social-democratul Grindeanu nu s-a dat în stambă prin a face promisiuni megalomanice, dar – la fel de adevărat – nici nu va putea să se ascundă la nesfârșit în spatele moștenirii trecutului ,,bojinist” de la CJT. Să vedem, prin urmare, dacă măcar mult promisa descărcare de autostradă prin Dumbrăvița va fi făcută în mandatul său, dar și ce alte realizări notabile va reuși  să producă în fruntea Timișului.

Una peste alta, până ne vom lămuri care va fi deznodământul alegerilor parlamentare din Decembrie, să mai avem, de doi bani, speranțe! Cu toate că – la fel ca de fiecare dată după astfel de momente copleșite de iluzii – mă tem că vom rămâne în continuare, în Timiș și în Timișoara, prizonierii politicii dezolante a ,,micii ciupeli”.

O politică perfidă, ticluită abil și la alibi de liderii locali în raport cu centrul, dar mai ales în relația cu noi, cei care-i credităm, fie vară fie iarnă, cel mai adesea în van!