2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Politica a luat ”fața” culturii în 2016, în județul Timiș!

Nici că se putea ca 2016 să fie altfel! Asta pentru că politicienii și-au canalizat forțele să convingă electoratul să-i voteze în două campanii electorale: una în vară, pentru alegerile locale, cealaltă recent încheiată pentru alegerea parlamentarilor care ne vor reprezenta pentru următorii patru ani. Mai liniștite ca în alte dăți, alegerile au marcat o premieră pentru Timișoara și pentru județul Timiș: stânga a convins electoratul și la locale și la parlamentare. Mai mult, în 2017 vom avea un premier din Timișoara, pe Sorin Grindeanu.

Cultura a rămas, ca de obicei, pe planul secund. Asta deși am convins juriul internațional că Timișoara merită să fie Capitală Europeană a Culturii în 2021. Argumentele ne-au fost favorabile! Felicitări echipei care a făcut acest lucru posibil!

Pe de lată parte, în vreme ce în 2016, la Timişoara, a fost ridicate un nou mall comercial, oraşul de pe malurile Begăi suferă profund la capitolul spaţii moderne în care să se producă spectacole culturale de anvergură.

În esenţă, dacă printr-un miracol, Sting sau Sir Elton John ar dori mâine să „performeze” în faţa publicului timişorean, artiştii cu pricina nu ar putea fi văzuţi nicăieri, (eventual pe vreun câmp de la marginea oraşului, cum s-a mai întâmplat cu ani în urma cu Jose Carreras!) din simplul motiv că n-ar avea unde să-şi exprime virtuozitatea!

Timişoara -spre deosebire de Cluj- de exemplu, nu a fost capabilă (vorbim aici, evident, de cei care au condus acest oraş vreme da mai bine de un sfert de veac, politicieni şi administratori atât de mediocri încât sunt demni de a fi uitaţi pentru „eternitate” de către timişoreni) să ridice o sală de spectacole civilizată, care să găzduiască măcar vreo 3000 de oameni.

Cum în privinţa unei săli polivalente, promisă, altminteri atât de dl Robu cât şi de dl Bojin încă de la la precedentele alegeri locale, de la care au trecut, iacătă, patru ani, iar acum politicienii nu s-au mai aventurat să facă astfel de promisiuni, şansele de a o vedea, măcar începută la nivel de fundaţie, în noul an, sunt la fel de mari precum a câştigat România a Campionatului European de Fotbal din vara anului trecut.

Așa încât, dorinţa anunțată, la sfârşitului anului 2015 de Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, de a relua procedurile de ridicare din fonduri europene a unui mall cultural la Timişoara, ar fi meritat să fie luată în calcul şi, mai ales, sprijinită de onor autoritățile locale. În primul rând, de Primăria Timişoarei şi al ei conducator, dl Robu, lucru care evident că nu s-a întâmplat. Evident alegerile au fost pe primul plan așa cum subliniam la început.

Ținând cont că peste vreo 4 ani Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, la mijloc ar fi vorba de o investiţie de aproximativ 10-12 milioane de euro, fonduri provenite în mare parte din bani europeni, iar construcţia ar urma să fie ridicată pe terenul unde se află în prezent grădina de vară a filarmonicii.

„Trag speranţa că voi reuşi, în prima parte a acestui an, să înaintez proiectul menţionat pe adresa finanţatorilor europeni. Totul este să fim lăsați măcar în pace de autorităţile autohtone să punem pe picioare investiţia, deoarece multora le este pur şi simplu teamă să mai depună proiecte de anvergură pe bani europeni. Ideea ar fi că, pe lângă birocraţia internă, care este infernală, te mai poţi trezi, din partea unor „amici” cu vreun denunţ penal pentru te miri ce fel de plăţi, chiar dacă acestea sunt în litera legii”, a subliniat directorul Filarmonicii „Banatul”, Ioan Coriolan Garboni, la sfârșitul lui 2015. Domnia sa trăgea speranțe că anul pe care tocmai l-am încheiat va adduce Timișoarei o important investiție cultural pentru generațiile actuale și pentru cele care vor urma. Poate în 2017…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :