5.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto să nu mai staționeze prea aproape de liniile de tramvai, perturbând astfel circulația acestora

Polițiștii locali au intervenit, în această dimineață, la o nouă sesizare referitoare la blocarea liniilor de tramvai de către un conducător auto care a staționat neregulamentar. Astfel, în jurul orei 08.30, s-a semnalat faptul că un autovehicul se află foarte aproape de liniile de tramvai, perturbând circulația mijloacelor de transport. Polițiștii locali au solicitat imediat intervenția celor de la Timpark, în vederea ridicării autovehiculului.

Între timp conducătoarea auto s-a prezentat la mașină, iar polițiștii locali i-au dispus să elibereze imediat locația, traficul fiind reluat. Totodată, acesteia i s-a intocmit proces-verbal de constatare a contraventiei, conform OUG 195/2002 cu amenda de 580 lei și 3 puncte penalizare la permis. Acest  caz vine după ce în cursul zilei de ieri după-amiază, o altă conducătoare auto a staționat în aceeași zonă blocând circulația tramvaielor și fiind nevoie de intervenția polițiștilor locali.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să fie atenți la modul în care opresc sau staționează pe domeniul public, astfel încât să nu perturbe sau chiar să pună în pericol circulația altor participanți la trafic.

Totodată, atragem atenția că pe lângă sancțiunile aplicate, autovehiculele depistate în astfel de situații sunt ridicate de către societatea Timpark prin dispoziția polițiștilor locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Undă verde pentru regenerarea urbană a zonei Piața Traian din Timișoara. Peste 14 milioane de euro, fonduri nerambursabile, vor fi investiți în proiect

Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în următorii ani, în urma unei investiții ample, realizate cu ajutorul Programului Regional Vest. Patru...

Citește și :