2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Politehnica Timișoara ajută „Ambasadorii Speranţei”

Politehnica Timișoara anunţă acordul de parteneriat dintre club şi Asociaţia Club Sportiv „Ambasadorii Speranţei”. Prin această iniţiativă Politehnica vine în sprijinul tinerilor sportivi cu dizabilităţi din Timişoara şi judeţul Timiș.

Asociația Club Sportiv Ambasadorii Speranței a fost înființată în august 2021 şi își desfășoară activitatea în Timișoara. Clubul se adresează sportivilor, atât copii, cât și adulți, cu dizabiltăţi intelectuale şi motorii. Preşedintele asociaţiei este kinetoterapeutul Marius Pârjol (34 ani), cel care de circa un deceniu lucrează cu mai mulţi tineri în plan sportiv prin intermediul Fundaţiei de Abilitare Speranţa Timişoara. Scopul principal e de recuperare prin activităţi fizice. Iar de-a lungul anilor tinerii antrenaţi de Pârjol au obţinut o serie de performanţe importante în concursurile Special Olympics.
„Nici nu m-am gândit că vor fi atât de deschişi cei de la Poli. M-am bucurat enorm, pentru că noi suntem acum la început de drum cu clubul. Copiii fac sport de mult timp, de zece ani lucrez cu ei. Facem înot, atletism, sunt campioni! Noi când am început, am făcut-o cu rol terapeutic. Nu ne-am gândit că o să evoluăm şi o să facem sport de performanţă. Prin intermediul celor de la Special Olympics am înfiinţat clubul sportiv şi eu sunt responsabil de judeţul Timiş. Vreau să mulţumesc persoanelor implicate, lui Alin Ionescu, pentru că a fost foarte deschis, lui Oli (n.r. antrenorul Orlando Ştefan) pentru că ne-a pus în legătură… Cel mai important e să-i ajutăm pe copii cât putem de mult”, a spus Marius Pârjol, preşedinte ACS Ambasadorii Speranţei.
Tinerii pregătiţi de Marius au vârste cuprinse între 8 şi 30 de ani. Ei participă la competiţiile regionale, naţionale şi internaţionale de sub egida Special Olympics. Anual echipa timişoreană merge la concursul din Ucraina şi rezultatele sunt pe măsură în sporturi precum înotul şi patinajul artistic. „Înot, role, patinaj, nu e uşor ca eu să fiu antrenor la toate aceste ramuri sportive. Avem nevoie de ajutor, de baze sportive”, a precizat Marius Pârjol.

Politehnica va sprijini ACS Ambasadorii Speranţei prin: punerea la dispoziţie a Bazei Sportive Nr. 2 pentru un antrenament săptămânal, adaptat pentru tinerii cu dizabilităţi şi cu ajutorul antrenorilor voluntari ai academiei noastre. Antrenamentul se poate desfăşura cu materialele clubului; Asistenţă din partea staff-ului academiei în competiţiile asociaţiei; Promovarea activităţilor; Posibilitatea organizării unor competiţii sportive de tip Special Olyimpics pe bazele Politehnicii, care dispun de pistă de atletism, teren de fotbal, bazin de înot, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

PSD se retrage ,,strategic” de la guvernare! Ciolacu nu vrea să deconteze măsurile dure pe care viitorul guvern le va lua după 1 Ianuarie

Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD se retrage din coaliție și va vota un guvern de dreapta. ”PSD se retrage cu demnitate de...

Citește și :