Politehnica reușește un egal cât o victorie la Unirea Dej

81

Alb-violeţii au pus astăzi capăt seriei negative de şase jocuri la rând fără gol marcat, dintre care cinci în campionat. Politehnica a remizat în runda a 7-a a Ligii 2, scor 2-2 (1-1), pe terenul Unirii Dej, una dintre fruntaşele eşalonului. Gazdele au condus în două rânduri, dar de fiecare dată echipa noastră a egalat, prin loviturile de cap expediate de Marin Mudrazija şi Silviu Pană.

Timişorenii nu au fost lipsiţi de ghinion nici în acest joc. În minutul 3, Mudrazija a ameninţat prima dată poarta adversă, cu un şut pe lângă poartă de la distanţă. Apoi, la prima acţiune mai serioasă a Unirii, şutul lui Alexandru Militaru (min. 10) a fost deviat din afara careului undeva lângă bara din dreapta lui Kucich pentru 1-0. Bîrnoi (24) a replicat cu un şut sub bară, dar Răilean a respins peste transversală. Din cornerul rezultat Pană a centrat la colţul scurt, de unde Mudrazija a reluat imparabil cu capul: 1-1.

În repriza secundă neşansa a jucat iarăşi un rol important la zece minute de la reluare. Tot după un balon deviat, arbitrul Cristian Codrea a indicat punctul cu var la o luptă pentru balon între Germinio şi un adversar. Iar Alexandru Pop (57) a făcut 2-1 cu o execuţie în dreapta portarului, Kucich plecând spre colţul opus. Din nou însă alb-violeţii au avut răspuns şi au împins treptat jocul în terenul advers. Mai întâi acelaşi Bîrnoi (71) a şutat dar fără probleme pentru Răilean. Pentru ca, în minutul 79 tot şutul său din marginea careului să fie respins în faţa porţii de portar, pe fază, Silviu Pană a reluat din plonjon în plasă şi a stabilit scorul final: 2-2.

În urma acestui rezultat Politehnica a acumulat cinci puncte şi ocupă momentan locul 17. Următorul joc va fi peste aproximativ două săptămâni, după „pauza internaţională”, pe teren propriu cu Concodia Chiajna.

FC Unirea Dej (antrenor Dragoş Militaru): Răilean – Maftei, D. Pop, Burdeţ, Ros – Al. Militaru (66, Fulga), Kereki (84, G. Buta), Ad. Pop (80, Greu) – Fl. Blaj (cpt.; 80, I. Frăsineanu), Al. Pop (84, B. Vlad), Cocian. Pe bancă: Cl. Chindriş – Vomir, Călugăr, An. Pop.

POLITEHNICA (antrenor Bogdan Andone): Kucich – D. Radu, Tsvetkov, Bocşan (cpt.), Germinio, Oanea (80, Taub) – Pană, Plantak (57, Milea), Pureca – Bîrnoi, Mudrazija (90+1, Bryneus). Pe bancă: Murariu – M. Andone, Jurj, Ţangulea, Ignea, A. Mada.

Declaraţie Ioan Mera
„Chiar am făcut un meci bun, un meci pe care trebuia să-l câştigăm. Dejul nu ne-a surprins cu nimic, în afară de două situaţii, în care a şi marcat, nu a avut alte ocazii. Din păcate nu am reuşit să câştigăm cele trei puncte. A fost un meci bun făcut de echipa noastră. La fiecare meci se întâmplă astfel de faze (n.r. baloane deviate), nu ştiu ce se întâmplă, dar trebuie să vorbim… Trebuie discutat şi să vedem ce trebuie să facem, căci ori că e corner, că e fază fixă, cum a fost şi acum penalty-ul acesta, după o deviere, şi le-am dat şansa să aibă 11 metri. Nu ştiu dacă s-a schimbat moralul, noi trebuie să ne adunăm cât mai repede şi să facem mai multe puncte, pentru că stăm rău în clasament. Trec etapele şi ne scufundăm din ce în ce mai rău şi după aceea nu mai putem să ieşim de acolo, pentru că nici norocul nu ţine cu noi. Jucătorii trebuie să înţeleagă că au venit aici la Timişoara şi nu e un club oarecare. Trebuie să dea totul pe teren, pentru că suporterii nu acceptă jumătăţi de măsură”, a declarat Ioan Mera, directorul sportiv al Politehnicii.

Despre următoarea perioadă cu un weekend cu pauză de la jocurile oficiale, Ioan Mera a spus: „Mai încercăm să luăm un amical, să vedem dacă găsim cu cine să jucăm, pentru că Liga 3, din ce ştiu eu, nu mai stă nicio echipă. Vedem dacă putem să jucăm cu cineva din Liga 2, dacă nu, o să fie un meci între noi. O să fie ceva discuţii probabil săptămâna viitoare cu jucătorii, pentru că trebuie să facem ceva, avem puţine puncte. S-a investit foarte mult în echipă… şi vom discuta cu fiecare jucător în parte”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.