4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Politehnica pierde la Târgu-Jiu cu 2-1

Politehnica nu a scăpat de problemele avute pe final de meci nici în etapa a VIII-a a Ligii 2. Deşi la Târgu Jiu echipa noastră a restabilit egalitatea pe final prin golul lui Erik Gerbi, gazdele de la Viitorul Pandurii s-au impus în prelungiri, scor 2-1!

Echipa timișoreană s-a prezentat pe „Municipalul” gorjean în efectiv redus din cauza numeroaselor accidentări din lot. Pe bancă s-a regăsit şi debutantul Ralf Kuhn (n. 2003) iar un alt tânăr, Tudor Moţiu, a fost titular în premieră în Liga 2.

Politehnica a avut o şansă mare de a marca prima în minutul 7. Dar portarul Eftimie s-a opus atât la şutul lui Ursu, cât şi la reluarea lui Bîrnoi din câţiva metri. Apoi, în minutul 13, Ciprian Rus a deschis scorul cu un şut în dreapta lui Harrison. La nici trei minute distanţă, Benzar putea restabili egalitatea, dar mingea expediată din lovitură liberă a întâlnit stâlpul din stânga portarului. Acelaşi Eftimie s-a opus golului şi în minutul 27, în faţa aceluiaşi Benzar după o eroare a gazdelor.

Repriza secundă nu a decurs foarte spectaculos până spre final. În minutul 88, după ce Eftimie a respins şutul lui Lazăr, Erik Gerbi a punctat pentru 1-1 din interiorul careului. Dar jocul nu s-a încheiat aşa iar în al doilea minut al prelungirilor, Copaci a reluat în poartă din centrarea lui Rus şi a stabilit scorul final.

Politehnica rămâne pe locul 14, cu şapte puncte, în timp ce gazdele ocupă următoarea treaptă, cu şase puncte. Următorul joc al alb-violeţilor va fi sâmbăta viitoare, pe teren propriu, cu Dacia Unirea Brăila.

Viitorul Pandurii Tg. Jiu: Eftimie – Buleică, Core, Băican, Copaci – Vulpe (70, Vespe), Ţegle, Felipe Acosta, Al. Dulca (74, Mitrică) – Dodoi (80, M. Doumbia), C. Rus. Pe bancă: Grecu – Ciul, Gheban, Sveikauskas, Gîrbiţă, Brînzan. Antrenor: Eugen Trică
Politehnica Timişoara: Harrison – Moţiu, Bocşan (41, D. Andrei), Scutaru (cpt.), Oanea – Lazăr, Ignea – Sofran, Benzar, Bîrnoi (79, Zaluschi) – Ursu (70, Gerbi). Pe bancă: Murariu – Minteuan, S. Costea, Prodan, Kuhn. Antrenor: Dorin Toma.

„Un egal era mult mai echitabil şi după fazele pe care le-am avut în primele minute, a apărat portarul, am avut bară, am avut acţiune doi contra unu, Benzar cu Ursu. Am revenit în joc pe final, am reuşit să egalăm, dar din păcate nu putem trece de acest minut fatidic… 90-92, cum vreţi să-i spuneţi. E a treia oară când pierdem, din păcate, puncte, la ultima fază. E lipsă de concentrare. Nu ştiu ce putem face să trecem peste acest moment. Mai avem o etapă până se întrerupe campionatul. Vom vedea cum reuşim să gestionăm astfel de lucruri, pentru că este păcat de munca jucătorilor, pentru risipa de energie pe care am făcut-o şi în această săptămână. Cu joc la Slobozia, deplasare lungă, calificare în Cupă, iar astăzi aceiaşi jucători au muncit până în minutul 92 şi din păcate nu ne-am ales cu nimic”, a declarat Dorin Toma, antrenorul principal al Politehnicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Citește și :