Reprezentanţii transportatorilor, ai companiilor de asigurări şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au încheiat un protocol care limitează creşterea RCA la 50% faţă de nivelul din iunie, potrivit Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
„În urma negocierilor între reprezentanţii ASF, cei ai transportatorilor din România şi companiile de asigurări, s-a semnat ieri, 22 decembrie 2015, un protocol care prevede limitarea creşterii RCA la maximum 50%, luându-se ca termen de referinţă tarifele practicate în iunie 2015. La întâlnire au participat şi reprezentanţi de la Ministerul Finanţelor, Consiliului Concurenţei şi preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Până la sfârşitul anului trebuie să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate. Protocolul de înţelegere prevede excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local, în comun”, arată COTAR, într-un comunicat.
Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, a declarat că protestatarii vor continua protestele în cazul în care celelalte revendicări nu vor fi soluţionate.
„Am căzut de acord să acceptăm o creştere de până la 50% a poliţei RCA şi să luăm ca preţ de referinţă luna iunie 2015. Pe termen lung, s-a ţinut cont de toate propunerile noastre, inclusiv pentru modificarea Legii 136/1995 începând cu ianuaie 2016. Noi am cerut mai multe modificări şi aşteptăm să fie respectate. Cerem, de asemenea, armonizarea legislaţiei din România cu cea europeană, astfel încât să se poată încheia poliţe de asigurare pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislaţiei actuale. De asemenea, să existe posibilitatea suspendării plăţii poliţiei RCA, în cazul în care autovehiculul este imobilizat. Mai cerem ca achitarea poliţei RCA să fie făcută în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, iar plata despăgubirilor să se facă mai rapid. Dacă nu se vor pune în aplicare cele convenite la întâlnirea de ieri, vom continua protestele, din luna februarie, la nivel naţional, cu sute de mii de maşini în stradă”, a afirmat Ştefănescu.
Pentru a nu mai fi luată în calcul Cartea Verde pentru transportatorii locali, ASF urmează să modifice o normă internă prin care va lega majorarea de rata daunalităţii, astfel încât în final creşterea să fie limitată la 50%.
Transportatorii au organizat săptămâna trecută un protest la Bucureşti, blocând cu mii de taxiuri, camioane, autobuze şi microbuze Piaţa Victoria şi Şoseaua Kiseleff, principala nemulţumire fiind legată de creşterea tarifelor RCA. Altă solicitare a vizat eliminarea supraccizei.
Reprezentanţii transportatorilor au discutat la Guvern cu vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Administraţiei, şi după întâlnire au declarat că vor continua discuţiile privind RCA şi că este posibil să reia protestele, în lipsa unor soluţii, arătându-se dezamăgiţi, totodată, că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor.
Transportatorii au susţinut că preţul poliţelor RCA ar fi putut creşte cu până la 400%, ajungând astfel la valori mai mari decât ale autoturismelor asigurate.
În replică, asigurătorii afirmă că transportatorii rutieri generează companiilor de asigurări pierderi mari pe segmentul RCA, 37 din 100 de vehicule asigurate fiind implicate într-o daună pe parcursul unui an, faţă de 6 din 100 în cazul persoanelor fizice, iar valoarea despăgubirilor este mult mai mare.