Poliștii promit un meci ”de poveste” contra lui UTA

161

”Băieții în ghete” știu că meciul de duminică reprezintă cel mai important joc al anului și promit o evoluție pe măsură. ”De la începutul campionatului toată lumea vorbea numai de această partidă”, recunosc alb-violeții.

Două zile până la derby-ul vestic ce ține capul de afiș al sfârșitului de săptămână. Întâlnirea dintre UTA BD și ASU Politehnica se va trăi la intensitate maximă pe gazon, în tribune și în afara lor. Pentru suporterii celor două echipe este singurul meci ce contează, iar acest lucru a fost transmis fotbaliștilor. Și nu neapărat în această săptămână, ci de la stabilirea țintarului competițional.

”Toată lumea numai de acest meci vorbește. De când s-a anunțat programul ni s-a tot reamintit că în etapa a 16-a jucăm la Arad. Vrem nu vrem ni s-a transmis și nouă această stare și vrem să facem un meci care să rămână peste ani de povestit. Adică un meci încrâncenat, cu goluri, cu răsturnări de scor, care să te țină cu sufletul la gură, cu ambiție maximă și cu o tribună plină. Băieții sunt motivați la cât s-a scris și s-a vorbit despre acest meci eu nu mai trebuie să lucrez la capitolul motivație. Cu toții vor să fie pe teren duminică, îmi va fi greu să aleg echipa”, a declarat antrenorul Sorin Brîndescu.

Fotbaliștii lui ASU sunt dezamăgiți că nu vor putea fi susținuți din tribună de cât mai mulți fani. În opinia alb-violeților cele 90 de bilete acordate oaspeților reprezintă o confirmare a stării de fapt în fotbalul românesc. ”Este trist pentru fotbalul românesc că nu putem crea condiții pentru astfel de meciuri; și stadioane mici și terenuri neîngrijite. Suntem dezamăgiți de situație dar nu avem de ales și ne adaptăm condițiilor”, a completat tehnicianul Politehnicii.

Derby-ul UTA Bătrâna Doamnă – ASU Politehnica Timișoara, din etapa a 16-a a Ligii 2, este programat duminică, de la ora 14, pe arena Motorul din cartierul Aradul Nou. Cele 2.000 de bilete scoase la vânzare pentru acest meci au fost epuizate încă de joi. Meciul este televizat de canalul DigiSport.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.