Poli răspunde atacurilor din afara terenului

330

Când ești bălacărit fără motiv o dată aplici principiul ce spune că cel mai dotat mintal cedează și închide ochii. Când se repetă mârlănia se poate presupune că e o întâmplare. Dar când practica devine curentă, lipsa de educație și maniere îndoielnice, bunul simț spune că ar fi cazul de o ripostă. Evident nu cu armele neisprăvitului ci cu argumente și cu rațiune.

Recent oficialii clubului Poli (ACS) au ripostat în sfârșit la campania sistematică a unui pigmeu ce își dă cu părerea la unele posturi de televiziune. Inepțiile acestuia sunt caracterizate ca „analize” ale fenomenului sportiv. Poate a venit cam târziu punerea la punct a individului dar era de mult necesară.

Poli a făcut publică poziția sa într-un comunicat destul de temperat și obiectiv.

Către conducerea postului TV Digisport

Clubul Poli Timișoara apreciază efortul economic pe care televiziunile deținătoare de drepturi de transmisiune ale meciurilor de Liga 1 îl fac într-o perioadă financiară extrem de delicată pentru fotbal și nu numai. Considerăm parteneriatul nostru unul fructuos pentru dezvoltarea fotbalului românesc, într-o perioadă, așa cum am zis, cu mari lipsuri materiale, lipsuri care generează dispariția unor cluburi importante și micșorarea fondului de jucători și a arealului de echipe profesioniste.

Mereu am avut o relație de respect cu postul Dvs., asumându-ne toate analizele și criticile profesioniste. În același timp, considerăm că este momentul să luăm atitudine publică față de modalitatea în care consideră moderatorul emisiunii ”Fotbal Club”, Radu Naum, să reflecte activitatea clubului și a echipei.

Am ezitat să luăm poziție în ultimul an, dar protestele suporterilor noștri, manifestate pe rețelele sociale ne determină să ne arătăm revolta față de atitudinea constant persiflantă, zeflemitoare și manipulatoare pe care respectivul moderator o are față de Poli Timișoara. De altfel, pornirile jignitoare la adresa clubului nostru au demarat din vara anului trecut, atunci când clubul nostru a început campionatul cu o penalizare de 14 puncte. Spre mâhnirea lui Radu Naum, Poli Timișoara a reușit o salvare istorică.

Vedem că pentru dl. Naum prezența echipei Poli Timișoara în prima ligă este ca un ghimpe în coastă. Dorim să-i transmitem câteva informații, înainte să își continue diatribele jignitoare la adresa formației și clubului:

1) Poli Timișoara s-a constituit în actuala formulă în 2012, unul din membrii fondatori ai clubului fiind Universitatea Politehnica. Exact instituția sub oblăduirea căreia s-a format clubul Politehnica Timișoara în 1921. Asociația Club Sportiv Poli Timișoara a primit acceptul din partea tuturor instituțiilor de profil pentru a purta numele Poli și culorile ”alb-violet”. Actuala formulă a clubului a fost acceptată ca atare de nume mari din istoria Politehnicii, care au activat la ACS Poli din 2012, în diferite posturi: prof. Ioan Carțiș, prof. Ion V. Ionescu, Emerich Dembrovschi, Ion Timofte, Dan Alexa, Sorin Vlaicu, Florin Bătrânu, Ionel Bungău, Aurel Șunda etc.

2) Asistența la meciurile de acasă ale echipei Poli Timișoara este una în media Ligii 1. Faptul că această formație nu a fost îmbrățișată de public, așa cum aberează Radu Naum, este contrazis de numărul de spectatori de la meciul de baraj cu UTA, formație de liga a doua, de la Timișoara: 13.000 de spectatori pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, cu mult peste media obișnuită a partidelor din Liga 1.

3) Tot legat de asistența la meciurile de pe teren propriu, precizăm că în sezonul trecut încasările de la jocurile de la Timișoara au depășit suma de 600.000 de lei. Asta în condițiile în care Poli a pornit cu un handicap de 14 puncte, hăituită cu o campanie constantă de bălăcărire și subestimare a posibilităților echipei.

4) Problemele financiare există la Poli, ele fiind generate de blocarea finanțării din partea autorităților locale, în iunie 2015. Clubul va găsi însă variante de rezolvare a problemelor, pentru a-l liniști pe dl Naum, așa cum a găsit și anul trecut când a generat sponsorizări de 2,5 milioane de lei.

5) Cât privește desființarea clubului, ca soluție pe care Radu Naum o vede din scaunul ergonomic din studio, trebuie să precizăm că din 2012 Poli Timișoara a generat un fond de jucători care a alimentat Liga 1. Din păcate, tocmai blocajul financiar a generat plecarea unor jucători la FCSB (Ovidiu Popescu), Astra (Claudiu Belu, Silviu Balaure), CSU Craiova (Cristi Bărbuț), FC Botoșani (Eduard Pap), Concordia Chiajna (Daniel Rogoveanu). De asemenea, am lansat tineri jucători care au plecat la Arsenal Londra (Vlad Dragomir) sau Sassuolo (Marius Marin), iar alți fotbaliști crescuți la noi au ajuns la colegele divizionare din Timișoara. În ultimul an, jucători ca Denis Haruț, Narcis Popan, Cristian Podină, Harald Fridrich sau Andrei Sîntean au fost convocați la naționalele de juniori ale României.

Sute de copii și juniori au trecut prin centrul juvenil, zeci de locuri de muncă sunt create în club. Noi producem fotbal, stimate Radu Naum, nu bălăcărim un fotbal de pe urma căruia dvs. trăiți, sub o formă sau alta, prin emisiunea pe care o moderați, spre neplăcerea multor suporteri ai echipei noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.