ACS Poli începe să simtă presiune rezultatelor după ultimele evenimente din play-out. Violeții joacă duminică la Craiova obligați să scoată măcar un punct pentru a reveni pe ultimul loc fără emoții.
Elevii lui Florin Marin vor să recupereze la Craiova punctele irosite incredibil în runda precedentă cu CFR. Violeții sunt obligați să câștige și pentru că situația din play-out s-a complicat după ce Voluntariul a câștigat la Iași și a devansat-o în clasament. ACS-ul este în acest moment pe locul ce duce în barajul de menținere însă distanța față de locurile direct retrogradabile nu este deloc liniștitoare.
„Cu cât trec etapele din play-out, jocurile sunt mult mai grele. Craiova este o echipă care se exprimă mai bine pe teren propriu, este o echipă care pune presiune pe adversar. Au câștigat cu Voluntari cu 3-0, și la meciul cu Chiajna au controlat jocul. Au jucători de calitate, care pot să facă diferența. Este foarte important să nu pierdem. Sigur, ne-am dori să câștigăm…”, a repetat Florin Marin.
Craiovenii sunt pe locul doi în grupa 7-12 și pot reintra în hora retrogradării în cazul unui eșec în meciul de duminică. Asta speră să obțină fotbaliștii timișoreni. „Mergem hotărâți la Craiova să reușim să luăm cel puțin un punct. Trebuie să facem un joc exact, să eliminăm greșelile, să ne concentrăm pe toată durata partidei, să nu primim gol. Dacă vom reuși să ne creăm ocazii și să înscriem, va fi bine. Este o echipă dificilă”, punctat fundașul Claudiu Belu.
Partida dintre CSU Craiova și ACS Poli este programată duminică, de la ora 15, și va fi transmisă în direct pe TV de posturile Digisport, Dolcesport și Look TV.