Poli este în căutarea primei victorii din play-out

146

ACS Poli vrea să încheie perioada cu 12 meciuri fără victorie din Liga I în meciul ce deschide etapa a doua din play-out. Deplasarea de la Juventus le-ar putea aduce victoria ”pentru moral și curaj” de care au atâta nevoie

Startul ratat în play-out a adus o presiune în plus pe trupa lui Leo Grozavu. Alb-violeții și-au propus să debocheze situația printr-un succes în cea mai ușoară deplasare, cea de vineri contra ultimei clasate din Liga 1. Poli revine pe stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari pentru duelul cu Juventus București.

”Întâlnim o echipă care nu prea are ce pierde, nu are presiune. Nu și-au propus obiective mărețe și asta ia din presiunea de pe umerii jucătorilor. Sunt dezinvolți, i-am urmărit și i-am analizat foarte bine. Chiar dacă toată lumea crede ca va fi un meci facil, eu spun că orice echipă care va juca împotriva lui Juventus București va avea de suferit.

Pe noi ne interesează să acumulăm puncte. Din păcate, la ultimul meci n-am reușit, ceea ce ne-a dezechilibrat puțin. Sper ca băieții să fie conștienți că orice partidă în care nu acumulăm puncte poate să însemne apropierea spre o zonă care devine mai mult decât neliniștitoare”, a declarat antrenorul Leo Grozavu.

ACS Poli nu a adunat nicio victorie în ultimele 12 runde și această perioadă a coborât-o deasupra locului de baraj. O victorie contra codașei ar debloca moral trupa de pe Dan Păltinișanu. ”Este un meci capital, deoarece întâlnim echipa de pe ultimul loc și orice rezultat negativ le-ar da lor șanse să spere la salvare. Suntem iritați, pentru că am pierdut a treia dispută directă cu Voluntari după minutul 90. Ne lipsește doar o victorie care să ne dea moral și să prindem curaj pentru următoarele meciuri”, a punctat și mijlocașul Alex Munteanu.

Partida Juventus București – ACS Poli este programată vineri, ora 18, și este transmisă pe canalele DigiSport și DolceSport.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.