1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Poli – Dinamo regizate în perioada lui Marian Iancu

Meciurile lui Poli cu Dinamo din perioada Marian Iancu ar fi fost regizate. Asta spune unul dintre arbitrii importanți ai Ligii I, Cristi Balaj, povestind unul dintre episoadele incriminate.

Apar tot mai multe informații incriminatoare cu privire la ”era” Marian Iancu la Poli. Informații care vin să confirme suspiciunile ce priveau unele jocuri ale violeților în perioada în care clubul era patronat de BkP. Cel puțin partidele cu Dinamo București erau jucate ”în familie”.

Cele mai recente acuzații referitoare la aranjarea partidelor din ”era” Iancu vin din partea unui arbitru. Recent retras din arbitraj, băimăreanul Cristi Balaj a dezvăluit jocurile de culise ale lui Iancu. În special un episod i-a atras atenția și l-a convins de manevrele Poli-Dinamo.

Balaj a povestit cum meciul din anul 2007, când Poli a aliniat o echipă de tineri în fața lui Dinamo. Meci încheiat cu 1-1 și Balaj este convins că violeții au făcut totul pentru a pierde. Au aliniat o echipă cu fotbaliști tineri de la echipa secundă, iar apoi căpitanul echipei ar fi forțat o eliminare.

”A fost singura dată când un jucător important al Timişoarei, nu-i dau numele, m-a înjurat în minutul 5. Am dus mâna spre cartonaşul roşu, dar mi-am dat seama că era cu spatele la camera de filmat şi nu aveam cum să-i citim buzele. Mi-am adus aminte de pledoaria lui Iancu la adresa mea, a fost singura dată când am fost fluierat pe un teren de fotbal…Am realizat că dacă dau cartonaş roşu voi fi găsit ţap ispăşitor”, a povestit Balaj pentru ProSport.

Jocul incriminat s-a desfășurat în 5 martie 2007. Claudiu Niculescu a deschis scorul în minutul 26, iar Mansour a egalat în minutul 46. Secundul Alin Artimon a trimis în teren echipa: Pantilimon – Latovlevici, Luchin, Scutaru, Matei – Pătraș, Daminuță, Omoduemuke, Alexa, Torje – Mansour.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :