Poate ar trebui să luăm și noi aminte! Serbia restricționează vânzarea trenurilor agricole către cetățenii din UE!

200

Parlamentul Serbiei a adoptat luni o serie de restricții pentru cetățenii din Uniunea Europeană care vor să achiziționeze terenuri agricole în Serbia, cu câteva zile înainte de data limită la care Belgradul trebuia să implementeze un acord convenit anterior care privea liberalizarea pieței terenurilor agricole.

Cu 131 de voturi pentru și 13 contra, parlamentarii sârbi au adoptat un proiect de lege care cere fiecărui cetățean din UE să trăiască în Serbia cel puțin 10 ani înainte de a putea cumpăra teren agricol, iar suprafețele ce pot fi cumpărate au fost limitate la două hectare. Guvernul de la Belgrad susține că vrea să îi protejeze pe fermierii sârbi și să evite situația în care străinii preiau resursele naturale. Alte categorii de cetățeni străini nu pot cumpăra terenuri agricole în Serbia, însă companiile străine pot cumpăra sau închiria terenuri via filiale din Serbia.

„Fără aceste restricții, am fi singura țară care liberalizează achiziționarea de terenuri arabile înainte de a deveni stat membru”, a apreciat ministrul sârb al Agriculturii, Minister Nedimovic, cu ocazia prezentării în Parlament a proiectului de act normativ.

Potrivit lui Nedimovic, este în interesul național ca terenurile agricole să fie deținute de cetățenii sârbi, citând măsurile similare adoptate de alte state care sunt deja state membre UE sau vor să se alăture blocului comunitar.

Serbia a semnat un Acord de Stabilizare și Asociere cu UE în anul 2008, acceptând un calendar pentru eliminarea treptată a barierelor comerciale. Potrivit acestui acord, semnat într-un moment în care sârbii estimau că vor adera la UE în câțiva ani, piața terenurilor agricole ar fi urmat să se liberalizeze de la 1 septembrie 2017.

În prezent, președintele Serbiei, Aleskandar Vucic speră că va pregăti Serbia pentru aderarea la UE în anul 2020.

Alte condiții impuse de Parlamentul de la Belgrad cetățenilor UE este ca aceștia să lucreze terenurile agricole în chirie timp de trei ani înainte de a le putea cumpăra iar vânzătorul trebuie să ofere în primul rând statului terenul pe care vrea să îl vândă. De asemenea, terenurile din apropiere de facilitățile militare sau din parcurile naționale nu pot fi vândute în nicio condiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.