Consilierii judeţeni din Timiş s-au întrunit în şedinţă pentru a dua oară în încercarea de constituire legală a Consiliului Judeţean. Nici de data aceasta nu au avut noroc. PNL şi UNPR au rămas pe poziţii şi au boicotat şedinţa. În lipsa aleşilor liberali şi ai reprezentanţilor UNPR, nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru vot, iar judeţul rămâne în continuare fără conducere.
„Constat că sunt prezenţi 20 de consilieri din totatul de 37 câţi au fost aleşi în urma votului din 5 iunie 2016”, a lămurit secretarul judeţului Timiş.
În aceste condiţii, lipsind cvorumul de două treimi, şedinţa a fost anulată. Aleşii mai au la dispoziţie o singură încercare de constituire a Consiliului Judeţean Timiş.
„Constat că nu a fost îndeplinită prevederea legală privind cvorumul necesar, ca atare declar închisă această şedinţă”, a declarat Mircea Băcală, prefectul judeţului Timiş.
Situaţia nu este deloc pe placul majorităţii din CJ Timiş. PSD, PMP şi ALDE, care au bătut palma pentru sprijin politic în CJ, spun că manevrele PNL sunt jocuri politice.
„Am mers, vineri, la Consiliu Local Timişoara, împreună cu colegii de la PMP şi ALDE, deşi se anunţase constituirea unei majorităţi. Am respectat decizia electoralului. Mi se pare că se depăşeşte orice limită. Şi asta datorită unor interese transpartidice, care nu au nicio legătură cu interesele judeţului”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş.
Urmează ca prefectul judeţului să convoace şi o a treia şedinţă pentru constituirea Consiliului Judeţean Timiş în maximum 3 zile. Dacă nici atunci PNL şi UNPR nu se prezintă la plen, vor intra în CJ supleanţii de pe listele celor două partide. În cazul în care nici atunci nu se întruneşte cvorumul necesar, se vor organiza noi alegeri.