Partidul Naţional Liberal şi partidul condus de Mircea Geoană, PSRO, vor încheia un protocol pentru alegerile locale din iunie, care ar putea fi extins şi pentru alegerile parlamentare.
Protocolul dintre PNL şi PSRO va fi înscris pe oridinea de zi a comisiei de unificare şi a Biroului Politic Naţional al PNL, care vor avea loc luni, potrivit unor surse liberale.
Totodată, duminică are loc o şedinţă a Comitetului Liderilor PSRO – format din Biroul Naţional de Conducere şi liderii filialelor judeţene.
Protocolul dintre PNL şi PSRO vine după ce PSD a încheiat înţelegeri cu partidul condus de Gabriel Oprea, UNPR, şi cel condus de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, ALDE.
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat protocoalele încheiat de PSD cu UNPR şi ALDE, numindu-le „cecuri în alb”.
”(…) Dacă membrii UNPR şi ALDE îşi imaginează că prezentând aceste cecuri în alb, la urne, vor intra în Parlament, cred că se înşeală şi vor vedea la momentul potrivit cât valorează aceste bucăţi de hârtie”, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu.
Întrebat dacă cele două protocoale semnate nu izolează PNL, Cătălin Predoiu a replicat că PSD, ALDE şi UNPR sunt din punctul de vedere al PNL o ”adunătură (…) care nu corespunde aşteptărilor cetăţenilor”.