Pe parcursul săptămânii viitoare, temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în vestul și nord-vestul țării, excepție făcând zona de sud-est, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Potrivit meteorologilor, pentru intervalul 20-27 iulie, dar şi în săptămâna 27 iulie-3 august, sunt anunţate ploi în cea mai mare parte a ţării, dar în special în vestul și nord-vestul țării.
Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat vineri prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Săptămâna 20-27 iulie
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Excepţie va face sud-estul țării, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Ploile vor fi abundente în sudul, centrul şi nordul țării, dar şi uşor deficitar în nord-est. În restul teritoriului, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 27 iulie-3 august
Temperaturile vor fi uşor coborâte față de cele normale, în regiunile vestice şi nord-vestice, dar şi uşor ridicate în sud-est. În restul țării, temperaturile medii se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în nord-vestul ţării şi în general deficitare în regiunile sudice, iar în restul țării vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 3-10 august
Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, posibil uşor mai coborâte în nord-vest, dar şi uşor mai ridicate în sud-est. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui deficit local, în regiunile sud-vestice.
10-17 august
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale, pe întreg teritoriul României.