Ninsorile abundente din zilele trecute au blocat circulaţia pe drumurile montane din zona staţiunilor Semenic şi Muntele Mic. În legătură cu acest aspect, directorul Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, Gabriel Francisc Stika, a declarat că drumul de la Slatina Timiş – Brebu Nou – Prislop a fost deschis de ieri după amiază. Se lucrează pe Semenic şi Muntele Mic, iar dacă nu vor mai fi ninsori abundente, drumul spre cele două staţiuni montane va fi deschis, cu siguranţă, în acest weekend.
Drumuri închise teoretic, pentru că încă nu se poate circula, practic
„Din cele trei sectoare de drum care au fost închise de joi seara, pot să vă spun că unul dintre ele s-a deblocat, respectiv de la Slatina Timiş până la Prislop, a fost deblocat, se poate circula. Se acţionează şi pe porţiunea de drum Prislop – Staţiunea Semenic, se acţionează şi pe drumul de la Telescaun, la Muntele Mic. Doar că ţinem aceste porţiuni încă închise, teoretic, pentru ca utilajele de deszăpezire să poată să-şi exercite aşa cum trebuie şi în mod riguros acţiunea. Am avut surpriza, pe drumul Telescaun – Muntele Mic, ca în urma utilajelor de deszăpezire să se alipească dou=trei maşini, dar, nu înţeleg că acestea ne încurcă. În momentul în care drumul va fi practicabil, şi va fi cu siguranţă practicabil, aşa cum a fost şi în săptămânile trecute, cu siguranţă cirulaţia va fi deschisă şi dacă vremea nu ne va mai pune probleme aşa de mari, şi sperăm să scăpăm de acest cod, cu siguranţă drumurile vor fi deschise către cele două staţiuni montane”, a afirmat directorul drumurilor judeţene Gabriel Francisc Stika..
„Pe alte drumuri judeţene nu există probleme care să necesite instituirea anumitor restricţii, dar, este iarnă, trebuie să circulăm cu maşinile echipate pentru condiţii de iarnă, cu cauciucuri de iarnă, lanţuri antiderapante, cu lopăţică şi nisip în portbagaj, ceea ce prevede codul rutier”, a mai precizat Gabriel Francisc Stika.
sursa: argument-cs.ro