2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Pleacă ai v(n)oștri, vin ai n(v)oștri. Pamflet amar

Motto
USL trăiește!
Vechi slogan electoral

Ca întotdeuna când Guvernul României își schimbă culorea politică, (re)începe bătălia pentru funcțiile de șefi, directori, manageri cum le zice acum, plini și adjuncți, executivi și sumisivi, la instituțiile ”deconcentrate”, adică toate instituțiile statului român de la nivel județean. Dacă posturile sinecură de la nivel guvernamental sunt mai departe de bogatul nostru județ, aci, în bătătura proprie, trebuie acționat energic și rapid. Cât contează calitățile reale ale respectivului candidat dornic de funcție? Dacă știi pe cine să pupi la partid, dacă ești omniprezent la sediu, la ședințe, dacă te ”implici” în diferitele campanii electorale, dacă ești frumoasă și târziu acasă, pentru că de la partid nu te lasă, dacă eventual mai faci vreo donație, în bani sau în natură, dacă ești în față la poza când se anunță exit poll-ul câștigător, sigur capeți un post la vreo ”deconcentrată”, indiferent ce specializare ai, dacă ai vreuna. Nu-i vorbă, că poți să ai mai multe. În România cumulul de licențe, de specializări, de funcții, este frecvent întâlnit, ca să nu mai spunem trecerea prin mai multe partide. Doar la noi poți fii student la două facultăți, absolvent al alteia, consilier prim ministerial, asistent universitar, cercetător și săritor din partid în partid. Doar în România poți să te dai conferențiar la partid, deși tu ești doar asistent universitar, făcut pe ușa din dos, după ani lungi de țucălărism, după și mai lungi ani de studenție, care vasăzică ceva repetenție. Dar, în fond, de ce nu ai anticipa puțin propriul viitor luminos, chiar dacă râios, când ai amici transpartinici care deja s-au cățărat în ierarhia universitară, bașca managerială, fără a scrie vreodată vreun rând ”științific” personal?! Doar pe meleagurile noastre este posibil să ai două specialități fără să fi dat niciun examen legal de admitere. Se găsesc căi laterale și posterioare de pătrundere în sistem, legile românești sunt special îmbârligate pentru a putea fi fentate de către impostori. Doar în ”România educată” pui clase și îți dai bacalaureatul în a doua jumătate a vieții, după care te pui pe ”făcut” la facultăți. Cum să nu te recunoască drept cadru de nădejde partidul, o dată ce a ajuns la putere? Cum să nu te facă manager?

(Pseudo)meritocrație, ce-ai mai crescut în dulcea Românie! Principiul dominant al actualei așa zise elite politice române este aglutinarea obedientă la partid a nulităților pupincuriste și tupeiste.

Dovezi nenumărate am avut, avem și vom avea, de ce le-am concretiza mai mult? Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare…”. Prin urmare trebuie să fie și în șefii ”deconcentratelor”! În majoritatea situațiilor, nici de aproape, nici de departe nu se vede vreo deosebire, pe nici un plan, între ”ai voștri”, care au plecat și ”ai noștri”, care se reped pe funcțiile publice!

Din păcate, tot mai mulți români, dezamăgiți de actuala clasă politică, pleacă în alte țări. Și mulți dintre ei nu mai vin înapoi…

4 COMENTARII

  1. As spune chiar, reunind pe “ ai noștri” cu “ai voștri”, in ceata politichiei românești,unde demnitatea nu are nimic de-a face cu “demnitarii”, cum ca toți se pot califica in pronumele posesiv “ ai lor”! De la dreapta la stanga, din trecut si viitor, din opoziție pana la putere, din Banat pana-n Moldova, din nord pana-n sud, mereu au fost “ei”, aceeași “ei”! Jucatori in mici scenete electorale ieftine, din patru in patru ani, avand titluri scurte
    si mai ales concentrate in cel mult 3-4 consoane, fara noima înțelegerii neamului: FSN, PDSR, PRM, PD, PNȚCD, PNL, PUNR, UDMR, USR, PMP si cate alte abrevieri fara rost! In acest carusel nu au fost nici “ai noștri” , nici “ai voștri”… Au fost mereu “AI LOR”! Asta însemnând ei,impreuna cu nevestele si tiitoarele, copiii si nepoții, unchii si mătușile,tovarășii de beție, vanatoare si poker, învredniciții cu încrederea șpăgi si-a non-valorii, analfabetii cu titluri doctorale, marii si ipocriții capitaliști de-un sezon electoral si câți alții!
    Exista totuși o excepție: AI NIMĂNUI!

  2. Aveți perfectă dreptate domnule profesor ! USL este în plin proces de reinventare …
    Fără meritocrație în desemnarea șefilor deconcentratelor și în general la toate nivelurile bugetarilor, am stat degeaba în stradă noi, societatea civilă și am schimbat la vot pe dracul cu ucenicul lui …

  3. Mare adevar a-ti grait dar pacat ca uni nu vor nici sa auda nici sa inteleaga.Sunt destui facuti la apelul de seara cu 3 ,4 facultati si se dau mari ocupind tot felul de functii in felsifel de partide ajunse la putere si nu numai,feresca d-zeu sa ajungi pe mina lor.Va respect si va stimez si va datorez intreaga mea viata.Am ramas pacienta dv. din 1998 si voi ramine pina cind o vrea d-zeu sa ne tina. Doina Mica cea fricoasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

Brumar, primul bal…

Citește și :