Politehnica Timișoara intră fără nicio presiune în play-off-ul Ligii Naționale și cu dorința de a pătrunde în careul de ași. ”Ne-am atins deja obiectivul, vrem să ne autodepășim” spun studenții înaintea primei disputei cu Steaua din sferturi.
Intrată în play-off, gruparea studențească a scăpat de orice povară în privința îndeplinirii obiectivului. Tot ceea ce se obține de acum înainte este un bonus pentru violeți, inclusiv o eventuală calificare în cupele europene știut fiind faptul că teoretic primele 4 clasate pot fi înscrise în întrecerile internaționale.
”Presiunea este pe adversari, ei sunt cei care joacă două meciuri acasă și au avantajul. Noi ne-am îndeplinit obiectivul și încercăm să facem următorul pas, să ne autodepășim. Ne cunoaștem deja destul de bine cu la Steaua, nu avem multe de ascuns. Trebuie să ne apărăm bine, să credem în șansa noastră. Avem cea mai bună apărare din campionat și dacă vom fi atenți putem câștiga primul joc al seriei”, a subliniat antrenorul Pero Milosevic.
Căpitanul lui Poli, Cristian Fenici, admite că tripla cu Steaua se poate câștiga pe apărare și vede o confruntare întinsă pe durata celor trei jocuri. ”Va fi foarte greu, e un meci de play-off, și ei își doresc la fel de mult ca noi. Cheia zic eu că va fi în apărare. Dacă vom juca bine în apărare, putem câștiga. Părerea mea e că totul se va tranșa în meciul trei. Surprize pot apărarea tot timpul. O victorie ne-ar ajuta foarte mult în primul meci, dar, la fel de bine putem să și pierdem apoi acasă”, a întărit Fenici.
Primul joc Steaua – Poli e programat duminică, ora 12,45, la Chiajna. Meciul e transmis de canalele DigiSport. Jocul al doilea se va desfășura vinerea viitoare la Timișoara, iar partida cu numărul trei va avea loc tot la Chiajna în 4 mai.