Frumoasa Evia este cea de a doua insulă ca mărime a Greciei, după Creta, cu peisaje fantastice și plaje superbe, situată la doar 100 de km de capitala Atena.
Agenția de turism Ultramarin vă invită pe finalul acestei veri, din 1 septembrie, într-un sejur superb pe una din insulele cel mai pitorești ale Greciei, Evia. Vacanța propusă (cu transport cu autocarul) parcurge un traseu atent ales, prin Orhid, Macedonia, unde se înnoptează în prima seară, acesta fiind unul din cele doar 28 de locuri de pe mapamond aflate în Patrimoniul Mondial Unesco, atât la capitolul natură, cât și la cultură.
Veți porni a doua zi spre Evia, insula grecească ce se întinde din vârful peninsulei Pelion până în sudul coastei Attika, la distanță mică de insulele Andros și Kea. Evia face parte din celebrul arhipelag al Cicladelor și păstrează farmecul autentic al insulelor grecești, cu taverne pe malul mării și locuitori ospitalieri, cu magazine mici hand-made, numeroase plaje pustii și peisaje desprinse din vederi. Cel mai frumos apus, de altfel, se spune că poate fi văzut din satul Rovies.
Urmează șase zile de plajă, timp liber, odihnă sau distracție, dacă alegeți să mergeți în capitala insulei, Halkida. Frumoasa insulă grecească vă va fascina cu relieful său divers, în care se regăsesc munți cu stânci abrupte înțesați de izvoare și râuri limpezi, numeroase peșteri și plaje ce dau în marea turcoaz. În partea estică se află stațiuni cu hoteluri cochete, în timp ce vestul găzduiește orașele mari, moderne, inclusiv capitala insulei.
Dacă doriți să vizitați insula, puteți alege să mergeți în satul Prokopi, aflat în interiorul muntos din nord, unde și-au găsit adăpost turcii refugiați din regiunea Cappadociei în anul 1923. Aceștia au fondat biserica de pelerinaj Sf. Ioan Rusul. Tot în zonă veți descoperi pitorescul orășel Limni, unde străduțe pietruite încadrate de cafenele și restaurante, vă invită să poposiți pentru a gusta preparate tradiționale și pentru a admira panorama mării. Plaja orașului Limni continuă până în apropierea Mănăstirii Agios Nikolau Galataki, renumită pentru frescele din secolul XVI, iar mai jos se întind plajele stațiunii Glyfa, cele mai frumoase plaje din această zonă. La nord de Glyfa, puteți vizita satul Rovies, faimos pentru apusurile sale minunate, dar și pentru calitatea uleiului de măsline și produsele sale locale.
După binevenitele zile de plajă, la întoarcere Ultramarin vă propune o oprire la Meteora. Drumul spre Meteora este extrem de pitoresc, trecând prin valea Tesaliei, cu multe serpentine si meandre, cu un relief nebănuit de frumos, ridicându-se de nicăieri stânci impresionante care aparent nu au ce căuta în mijlocul văii. Aici veți vizita mănăstirile de la Meteora. La poalele Meteorei veți trece prin Kalambaka, un orășel cochet cu case albe și grădini pline de trandafiri, iasomie sau hortensii.
Agenția de turism Ultramarin vă invită așadar într-una din cele mai pitorești și relaxante vacanțe de vară, propunându-vă să descoperiți insula Evia. Detaliile acestei excursii, dar și rezervări on-line se pot face aici: http://rezervari.ultramarintm.ro/holiday/details/evia