Pista de biciclete de pe malul Begăi a luat-o la vale. Ce a constatat ADR Vest

214

O parte a pistei de biciclete de pe malul Canalului Bega a luta-o la vale. Este vorba despre un segment al pistei din zona Freidorf, în apropierea stației de vaporașe Ardealul.

Starea jalnică a pistei a fost surpinsă într-o fotografie care a ajuns pe rețelele de socializare. Bicicliștii se plâng că autoritățile nu îngrijesc pista. Dacă în vară buruienile au invadat-o, acum pista este de-a dreptul surpată.

Specialiștii spun că în funcție de sol sunt alese metodele de stabilizare a pistelor, iar în acest caz ar fi vorba de o ”economie prost făcută”.

”Depinde de caracteristicile solului la astfel de lucrări. Există însă câteva posibile variante: fie n-au făcut compactarea așa cum trebuie, fie n-au pus geotextil ca să susțină malul, fie ambele. Eu cred că a fost o economie prost făcută”, a spus Alin Ciobanu, inginer constructor.

”Proiectul s-a închis, este în monitorizare timp de 5 ani, de la data de 31.12.2018 pana la data de 31.12.2023. Beneficiarul are obligația de a interveni. ADR Vest, în urma vizitei efectuate pe teren în cursul lunii decembrie și a celor constatate, a înaintat o adresă către Primăria Municipiului Timișoara, în data de 13.12.2018, pentru a solicita remedierea defecțiunulor. În urma discuțiilor cu reprezentanții primăriei, ni s-a comunicat că bordurile au fost scoase de către constructor pentru remedierea defecțiunilor”, au declarat pentru Banatul azi reprezentanții ADR Vest.

Pista de biciclete a fost realizată în cadrul proiectului de reabilitare a malurilor canalului Bega. Valoarea investiției totale a fost de 50 de milioane de lei, fonduri europene. Lucrările au fost gata în anul 2015, iar aceasta este în garanție. Așada, constructorul trebuie să o refacă din proprii bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.