De la mijlocul anilor ’50 – când CFR-ul a retrogradat din elită, unde nu va mai reveni decât o dată, în 1970, pentru un singur sezon (a fost, atunci, o poveste cu totul specială, v-o vom spune altădată) –, fotbalul timișorean a avut o singură echipă-fanion. Politehnica. (Inclusiv varianta Poli AEK/FCU Poli/Poli Știința/FC).
În vara lui 2012, FC-ul lui Marian Iancu prăbușindu-se definitiv, în fotbalul timișorean s-a produs un moment de inflexiune. După aproape 60 de ani, nu a mai existat un singur club care să absoarbă toate energiile la vârf ale orașului și județului. Există, de atunci, trei astfel de grupări. ACS Poli, ASU Politehnica, Ripensia.
Sigur că, în toți acești cinci ani și jumătate, ACS Poli s-a aflat mereu în postura celei mai bine clasate în piramida competițională. Postura ei e însă râvnită și de celelalte două. La nivelul suporterilor, prăpastia e încă mult mai mare.
Pe vremuri, acum câteva decenii, CFR, UMT, Progresul, acceptau fără rezerve rolul de pepiniere ale Politehnicii. Alb-violeții luau de la Gara Mare sau Gara Mică toți jucătorii a căror ascensiune valorică le dădea dreptul să spere că pot prinde echipa ce juca pe ”1 Mai”. În schimb, Poli trimitea jucători tineri, spre rodaj, sau jucători trecuți de prima tinerețe.
Era o piramidă clară și o strategie care a dat roade. E drept, strategia era elaborată de ”Județeana” de partid (partidul unic, PCR), și-atunci nimeni nu mai avea drept de veto.