Pierdut curaj! Recompensa… în curte la PSD Timiş !

107
Adrian Marcu
Adrian Marcu

A devenit de legendă, ce spunem noi, în fapt de amuzament aproape general realitatea că actuala conducere a PSD Timiş se tot chinuie, se tot caută pe la activul de partid, de unde, cum şi prin ce formulă magică să găsească, în cele din urma, un candidat cât de cât rezonabil în competiţia pentru Primăria Timișoara.

E limpede că în contextul în care liberalul Nicolae Robu, cu toate ieşirile sale frizând, nu odată, un comportament uşor de catalogat drept megalomanic, a realizat lucruri vizibile pentru Timişoara în cei trei ani şi jumătate de mandat ca primar, pentru liderii PSD Timiş bătălia se anunţă cu deficit teribil. De imagine, pentru actualul său preşedinte în primul rând, Sorin Grindeanu, dar şi pentru filiala judeţeană a partidului, care, în 2012, candidând, ce-i drept, sub drapelul fostei USL, a obţinut rezultate onorabile la nivelul Timişului şi al Timişoarei. Cert este că acum mai nimeni de la PSD nu se înghesuie să intre cu pieptul scos în lupta cu Robu pentru câştigarea fotoliului de primar al Timişoarei.

Ultima declaraţie a preşedintelui Sorin Grindeanu pe această temă a sunat cam aşa : „analizăm intens, facem sondaje şi cel mai bun dintre noi va fi desemnat să candideze pentru primărie” . Conform unor surse din partid, cel mai recent sondaj comandat de filială îl creditează, dintre pesedişti, pe Grindeanu cu 26% șanse, al doilea fiind Titu Bojin cu 25 % şi, în fine, pe locul trei ieşind doctorul Florin Bârsășteanu cu 21%. Ori, tot conform rezultatelor acestui sondaj, actualul primar, liberalul Robu stă bine-mersi pe primul loc în intenţiile de vot ale timişorenilor, cu 39% şanse de a câştiga al doilea mandat.

Şi asta, în condițiile în care, printr-o înţelegere „pe sub masă”, sfidând principiile democraţiei participative, PSD şi PNL au bătut palma ca alegerea primarilor să se facă dintr-un singur tur.

Din acest motiv, este de înţeles, până la un punct, teama lui Grindeanu de a candida, cum ar fi şi firesc, ca lider al filialei Timiş a PSD, pentru cea mai importantă primărie din judeţ. Mai ales că Sorin Grindeanu a ajuns în toate funcţiile de până acum – cu excepția fotoliului de parlamentar, când a candidat pe listele USL (unde, vorba multora, şi un pionier de pe vremea PCR ar fi fost ales!) – doar „uns” de foştii săi șefi politici. Dar, vorbă veche şi des probată, de ce ți-e frică, nu prea ai şanse să scapi!

4 COMENTARII

  1. Pai Domnule , cum sa aibă curaj, arogantul ala de carasan, cînd tot tipul a stat in spatele cuiva.Putem noi sa așteptam mult si bine sa vina cu o nominalizare, pina nu i se ordonă de către tăticii lui ce trebuie sa facă , ii tot da cu „vom vedea”,”urmează”, etc.Slab, ca de obicei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.