Piața imobiliară din Timișoara continuă să fie in ascensiune. Prețurile de vânzare ale locuințelor cresc de la o lună la alta. Atât apartamentele vechi, cât și cele noi s-au scumpit în februarie, fata de ianuarie. Trendul este unul național. Dacă în tară, per ansamblu, tarifele cerute de proprietari au crescut cu 2%, în Timișoara majorarea nu este atât de mare.
„În orașul de pe Bega, pretențiile vânzătorilor s-au majorat, per ansamblu, cu 0,7% pe parcursul lui februarie, de la 1.159 la 1.167 de euro pe metru pătrat util. Și pe piața timișoreană se poate observa același contrast între piața veche și cea nouă: dacă cea dintâi a înregistrat o creștere de 1,6% a valorii medii de listare pentru un apartament (de la 1.152 la 1.170 de euro pe metru pătrat util), cea din urmă a consemnat, dimpotrivă, o scădere de 2% (de la 1.179 la 1.155 de euro pe metru pătrat util)”, arată un studiu al imobiliare.ro.
De departe, Bucureștiul este cel mai scump oraș din tară, cu o creștere a prețului la locuințe de aproape 3% față de ianuarie.