Marți, 21 iunie, Penitenciarul Timișoara organizează spectacolul folcloric „Las’ că-i bine!”, realizat în colaborare cu Centrul Educativ Buziaș, Serviciul de Probaţiune Timiş și Cercul de Canto Popular din cadrul Palatului Copiilor din Timişoara, cu participarea soliștilor vocali Petrică Moise și Rodica Canțîr.
Spectacolul va începe la ora 18.00, în sala Teatrului Național din Timișoara, cu momentele artistice susţinute de către copii ce provin din medii sociale diferite, respectiv copii ce activează in cadrul Cercului de Canto Popular de la Palatul Copiilor din Timişoara, minori și tineri internaţi la Centrul Educativ Buziaş, minori şi tineri aflaţi sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Timiş, precum şi copii ai persoanelor custodiate în Penitenciarul Timişoara.
Acest eveniment cultural cu caracter social urmărește dezvoltarea, la nivelul comunității, a unei atitudini civice care să sprijine reintegrarea în societate a persoanelor care au comis infracţiuni și atenuarea atitudinilor discriminatorii la adresa acestora.
Parteneriatul Penitenciarului Timișoara cu societatea civilă în organizarea acţiunilor de acest gen urmăreşte implicarea activă şi afectivă a persoanelor private de libertate în acţiuni valorizatoare, exprimarea talentului şi creativităţii fiind menite să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine, învăţarea şi exersarea conduitelor sociale.