Peste jumatate de milion de euro! Atât costă cel mai scump apartament din Timișoara!

271

Cel mai scump apartament din Timișoara costă, la ora actuală, 670.000 de euro. Analiștii imobiliari au realizat un clasament al celor mai scumpe locuințe din țară. Conform listei, cel mai scump apartament din Timișoara este un penthouse dintr-un bloc finalizat în 2012, aflat în zona centrală. Apartamentul este complet finisat, mobilat, utilat cu aer condiționat, sistem de încălzire prin pardoseală, sauna și dispune de două terase.

Tot în centrul orașului, un apartament în clădire istorică (construcție 1930), amplasat la etajul doi din trei, poate fi achiziționat cu 420.000 de euro. Locuința are o suprafață utilă de 185 de metri pătrați, compartimentată în patru camere. Apartamentul aceasta a fost renovat, păstrându-se însă elemente din amenajarea inițială.

Un penthouse în clădire istorică, cu vedere către Piața Victoriei, poate fi achiziționat cu 400.000 de euro. Apartamentul este situat la etajul al treilea (din trei), și are o suprafață utilă de circa 200 de metri pătrați, fiind compus din cinci camere (plus dependințe).

Timișoara se află pe locul al doilea în clasamentul apartamentelor scumpe. Capitala conduce în topul proprietăților de lux, astfel că cel mai scump apartament disponibil la vânzare este un penthouse în zona Primăverii, care costă 3,8 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.