0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Peste 500 de persoane au fost evacuate şi 20.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi acţionează în zonele afectate de intemperii!

Aproximativ 20.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi acţionează în zonele afectate de intemperii!

Autorităţile acţionează în zonele afectate de intemperii. Ultimele informări oficiale arată că în acest moment sunt în teren aproximativ 20.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi. Se acţionează în 72 de localităţi din 16 judeţe, iar situaţia la nivel naţional este în continuare monitorizată.

A fost astăzi şi o videoconferinţă cu prefecţii, iar ministrul de interne, Carmen Dan, a declarat că siguranţa populaţiei este pe primul plan.

Carmen Dan: Vreau ca toţi prefecţii, tot personalul de la nivelul instituţiilor prefectului să fie pe teren. Pompierii, jandarmii şi poliţiştii sunt acolo. Insistăm ca toţi cetăţenii să urmărească informaţiile transmise de către autorităăi, să respecte recomandările pe care le fac acestea, inclusiv cele ce privesc decizii de evacuare preventivă, pentru că acestea sunt măsuri luate pentru a nu a avea pierderi de vieţi omeneşti şi sunt tratate cu prioritate la nivelul ministerului.

Peste 500 de persoane au fost evacuate preventiv ori s-au autoevacuat, fiind cazate în spaţii ale administraţiilor locale sau la rude şi prieteni, ca urmare a vremii nefavorabile, anunţă Ministerul de Interne. Situaţia din judeţul Botoşani devine alarmantă.

O femeie de 81 de ani din satul Zlătunoaia, comuna Lunca, a murit în această dimineaţă, după ce tavanul casei, îmbibat cu apă, s-a surpat peste ea. 22 de persoane, dintre care 11 copii, din Băluşeni, Copălău şi Coşula, au fost evacuate, astăzi, de pompierii botoşăneni din calea apelor. Toţi vor locui la rude, până când se vor întoarce acasă. 132 de pompieri militari şi voluntari au ajutat 46 de proprietari să scoată apa din case, anexe gospodăreşti, beciuri şi subsoluri şi să înlăture arborii doborâţi de vânt.

Intervenţii s-au desfăşurat în 22 de localităţi din 16 unităţi administrativ-teritoriale. La această oră se execută misiuni de înlăturare a efectelor generate de ploile abundende în Coşula, Săveni şi în municipiul Botoşani.

Sursă: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :